Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte a afirmat că, dat fiind faptul că deocamdată nu s-a găsit o soluţie pentru rezolvarea problemei cu salariile în rândul cadrelor didactice, va depune documentaţia necesară pentru autorizarea acţiunilor de protest a dascălilor pentru întreaga săptămână în curs. Axinte a declarat că, speranţele cadrelor didactice au fost îndreptate spre partidul de guvernământ a căror lideri au avut o întâlnire la nivel central cu sindicatele din educaţie, în cursul zilei de duminică, 20 martie, dar în urma căruia nu ar fi semnale că s-ar fi găsit o rezolvare. „
Deci astăzi avem autorizată acţiunea şi pentru zilele următoare voi depune astăzi documentaţia. Am şi redactat aceste documente urmează să depun pentru autorizarea acţiunilor noastre din zilele următoare, până vineri deocamdată”, a declarat
Liviu Axinte, preşedintele LSI Botoşani. Acţiunile de protest vor fi autorizate pentru o prezenţă a participanţilor de aproximativ 500 de cadre didactice.