Antrenorul principal al FC Botoșani, Liviu Ciobotariu a oferit câte o primă reacție după meciul din Cupa României cu FC Argeș, scor 0-3.
FC Botoșani s-a impus categoric în Cupa României în meciul cu FC Argeș, scor 3-0. Acum moldovenii sunt pe locul 2 în grupa A cu trei puncte, iar piteștenii sunt pe poziția 5 cu un punct.
Liviu Ciobotariu a afirmat că meciul nu a fost unul ușor, iar FC Argeș a avut multe ocazii de a marca, conform gsp.ro.
„N-a fost un meci uşor, că noi puteam să-l facem greu. La 1-0 cei de la Argeş au avut situaţii mari de a marca, dar am fost echipa cu experienţă, am controlat jocul. Am avut vreo 10-15 minute când am cedat terenul şi le-am dat posibilitatea să aibă ocazii, dar am jucat mai bine decât adversarul de azi.
E o echipă care pasează bine, solidă, dar experienţa şi-a spus cuvântul. Noi am fost mai inspiraţi şi am avut mai multă calitate pe atac. Sunt mulţumit de joc, era un joc foarte important în Cupa României, iar orice alt rezultat ne scotea din lupta calificării. Şansele sunt deschise, mai avem un joc de disputat la Ceahlăul Piatra Neamţ.
Am avut şi acum două zile o discuţie cu jucătorii, am studiat adversarul, l-am analizat şi le-am spus şi arătat că au o echipă cu o componenţă cu mulţi jucători care au jucat în prima ligă. Echipa mea a dat dovadă de maturitate, s-au concentrat și vreau să-i felicit”, a spus Liviu Ciobotariu, potrivit orangesport.ro.
(Foto: Profimedia)
Mașină izbită de un camion la Flămânzi, trei persoane au scăpat ca prin minune
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Prefectul iese iar din tipare: A chemat o comisie la altcineva „acasă” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Cursuri gratuite de vorbit în public și leadership oferite liceenilor de Toastmasters Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile