O femeie de 49 de ani a fost salvată de pompieri dintr-un apartament cuprins de flăcări în localitatea Trușești. Incendiul, izbucnit în bucătărie, a dus la evacuarea altor nouă persoane, inclusiv patru copii, de la etajele superioare.
O femeie, în vârstă de 49 de ani, a fost salvată de pompieri dintr-un apartament în care s-a produs un incendiu.
Acesta era în interiorul casei, situată la etajul II al unui bloc din localitatea Trușești, când o parte din bunurile aflate în bucătărie au luat foc și s-a refugiat într-una dintre camere. Salvatorii din cadrul de Intervenție Trușești au intrat în apartamentul plin de fum și au ajutat-o să iasă. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ aflat la fața locului. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, femeia a refuzat transportul la spital.
Alte nouă persoane, din care patru copii, care locuiesc la etajele II și III au fost evacuate de pompieri.
Concomitent cu acțiunea de evacuare a locatarilor s-a intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta în interiorul bucătăriei, dar și pentru evacuarea fumului dens de la etajele II și III.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj aparținând SAJ, cu o ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce materialele combustibile depozitate în apropierea burlanul de evacuare a fumului au luat foc. Flăcările s-au extins la un geam și jaluzele.
Pot fi evitate astfel de evenimente, dacă :
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile