Scene incredibile, în această dimineaţă, la locuinţa unui medic botoşănean.
Descinderi DIICOT, miercuri dimineaţă la un cunoscut medic botoşănean urolog Mihai Lucan, care profesează în Cluj şi care este suspect într-un dosar penal de delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. 4 percheziţii au avut loc la domicilii din Cluj, inclusiv la locuinţa medicului, cât şi la o clinică din oraş.
Mihai Lucan este specialist în urologie, născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, în anul 1980 a participat la primul transplant renal din România, iar ulterior a realizat multe alte premiere medicale. Este posibil ca şi fiul celebrului medic să fie vizat de dosarul DIICOT. Se pare că seniorul Lucan nu a vrut să deschidă uşa, dar, când trupele de intervenţie au decis să o spargă, poarta a fost deschisă de fiul acestuia.
Medicul Mihai Lucan, fiul acestuia şi o altă persoană sunt acuzaţi că au devalizat Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca (ICUTR) - ca angajaţi ai acestui institut au acţionat pentru însușirea, folosirea şi traficarea bunurilor aflate în patrimoniul instituţiei publice, arată surse citate de Realitatea TV. Atât bunurile, cât şi serviciile medicale specifice prestate în cadrul acestei unități sanitare ar fi fost folosite în beneficiul unei clinici medicale private.
Prejudiciul din dosar a fost estimat la 5,16 milioane lei, bani care au ajuns în conturile conturile Lukmed SRL. Grupul infracţional organizat ar fi acţionat pe o perioadă de 11 ani.
"Jaful pus la cale de Mihai Lucan este uriaș. Vorbim despre standardul maxim de lăcomie"
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a vorbit în această dimineață despre scandalul în care este implicat profesorul Mihai Lucan. Ungureanu spune că, în cazul celebrului profesor clujean, vorbim despre "un jaf la drumul mare", cu implicații în toate sferele societății românești.
"Foarte mulți clujeni, și nu numai, au fost jefuiți la drumul mare, pentru că despre asta vorbim, a fost un jaf. Se pare că legăturile de familie de tip mafiot ale profesorului cu persoane din mediul de afaceri, cu o parte a presei, cu anumiți procurori, au dus la protejarea acestuia, pentru că toți cei amintiți știau ce se petrece și nu au făcut nimic împotriva acestui sistem de prăduire a pacienților. Din informațiile pe care le am de la Institut, jaful este unul uriaș și asistăm la unul dintre cele mai mari cazuri de corupție din România de după anul 1990, cu implicații uriașe asupra sistemului medical clujean și, implicit, asupra sistemului medical din România".
Emanuel Ungureanu a descris în amănunt,felul în care decurgeau întâlnire lui Mihai Lucan cu pacienții.
"Profesorul Lucan a creat standardul maxim de lăcomie, și sub el și-au mai creat și altii un sistem identic, un sistem paralel. Despre ce vorbim? La el veneau deputați, senatori, jurnaliști cu vizibilitate, procurori... Veneau la clinica privată și nu plăteau nimic, iar ceilalți, oamenii de rând așteptau la cozi uriașe de dimineață până la ora 14-15 când apărea majestatea sa ca într-un film cu mafioți, însoțit de cineva care îi ținea geanta, un altul îi ținea liftul... Toată lumea stătea drepți, se făcea brusc liniște!, Dialogul decurgea cam așa: Unde lucrezi? Bun, ai bani? Nu?, De ce? Nu știu, fă rost de bani, fă un credit, că altfel nu am loc la institut decât peste două luni. Te duci, deci, te imprumuți, faci un credit..."
Deputatul clujean spune că legăturile lui Mihai Lucan cu persoane sus-puse erau într-atât de strânse, încât acesta a știut din timp despre perchezițiile ce au avut loc în luna aprilie a acestui an.
"În luna aprilie, am făcut acea interpelare vizavi de jaful de la Institutul de Transplant, văzând că în urma sesizărilor anterioare nu se mișca nimic din partea Ministerului Sănătății. Ei bine, știu că ministrul de atunci al Sănătății, Florian Bodog, s-a întâlnit de cel puțin trei ori cu Mihai Lucan după descinderile din luna aprilie. De ce oare s-a întâmplat acest lucru? Nu e ciudat că a avut parte de un control foarte moale de la minister, în condițiile în care cei trimiși să verifice situația de la institut au beneficiat de masă și cazare într-un hotel de cinci stele? Apoi, să știți că procurorii DIICOT au trebuit să umble prin institut ca pisica în timpul descinderilor din aprilie. Am informații că profesorul Lucan a aflat de prima percheziție cu câteva zile înainte. Vorbea pe holul institului despre asta, știa numele procurorului, ba chiar îl pronunța în gura mare pe culoare. Știa mereu ce avea să se întâmple, are pile în DNA, în DIICOT, la parchete, și toate aceste conexiuni i-au permis să fie informat despre descinderi. Am informații foarte sigure în acest sens chiar din interiorul institutului."
"Toate au fost posibile pentru că Mihai Lucan a fost bine protejat. Vorbesc și despre fostul director de la DSP, despre funcționari de la Casa de Asigurări, despre Gheorghe Funar, Emil Boc sau Sorin Apostu. Toți au facilitat un business uriaș în detrimentul bolnavilor obișnuiți, și în detrimentul banului public. Lukmed a fost inaugurată cu mare fast, clinica are dotări și condiții de îngrijire de lux, asta în timp ce la institut vorbim de saloane jalnice și insalubre. Nu vă mai spun, când o persoană sus pusă își făcea apariția, comportamentul medicilor se schimba brusc. Asistentele se purtau de parcă erau curentate. Privilegiații beneficiau de cele mai bune condiții. Aveți impresia că ciorba de perișoare pe care o primea Arșinel, de exemplu, o primeau și copiii internați în institut? Nu! Unde mai pui că soția profesorului a fost șefa Curții de Conturi și, vă dați seama că din această poziție, a putut face servicii unor politicieni de rang înalt", a mai spus Emanuel Ungureanu.
"Dacă nu ai bani, mori, asta este o realitate cruntă. Sunt, și voi fi mereu, vocea bolnavilor care nu au acces la condiții egale de tratament pentru simplu fapt că nu au bani. Apoi, nu este cinstit ca o instituție, precum Institutul de Transplant, să fie falimentată, ca să prospere altceva. Știți că, în 2011, Institutul de Transplant avea un indice de operabilitate de numai 10 la suta, și că în 2015 abia ajungea la 35 la sută. Practic, Casa de Asigurări plătea servicii pe care institutul nu le făcea. Aici era practic un azil de noapte pentru clinica privată. Oamenii erau ca într-o haltă, erau operați la Lukmed și erau transferați la Institut doar pt îngrijiri. Astfel, în loc ca instituția să beneficieze de sumele pentru operații, aici ajungeau bani puțini, doar pentru îngrijiri", a mai adăugat acesta
(Sursa foto: Ziar Cluj-Napoca)
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024