Documentele personale ale unor scriitori şi compozitori de renume se află în păstrare la Botoşani.
Acte de naştere sau foi matricole sunt conservate în dosare oficiale pentru reconstituirea unor vremuri de mult apuse. Dosarele respective sunt păstrate şi păzite foarte bine de Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale (SJUN).
Pe lângă cele ale cetăţenilor de rând, aceste hârtii valoroase aparţin unor personalităţi istorice de mare rang ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga sau George Enescu.
,,Avem în posesia instituţiei actul de la Biserica Uspenia, actul de naştere a lui Eminescu, dar şi al lui Nicolae Iorga, al lui George Enescu. Cel al lui Eminescu se află într-o colecţie de manuscrise, scris de cineva la vremea respectivă, actul original fiind ars. E foarte important pentru că pe baza lor se poate reconstitui momentul apariţiei unor astfel de personalităţi.”
Rodica Crăcană, şef al SJAN Botoșani.
Cel mai vechi document aflat în gestiunea instituției răspunzătoare de arhivare este un act care datează din anul 1529. Este un act de pe vremea domnitorului Petru Rareș, prin care acesta întărește câteva comune.
Pentru a vizualiza sau fotografia un astfel de document sau alte acte oficiale din alte categorii este nevoie ca persoana care solicită acest lucru să parcurgă un întreg proces.
,,Se completează un buletin de comandă cu ajutorul colegilor mei, conform regulamentului. Dacă acea comandă nu se poate onora în ziua respectivă, va putea fi accesat a doua zi. În ce condiții se poate face acest lucru? Dosarele trebuie să fie numerotate şi certificate pentru a putea ajunge în Sala de Studiu. În momentul în care ţi se înmânează dosarul, se verifică integritatea lui, iar când se retrage, se procedează a fel. Produsul final poate fi bucuria unei persoane care și-a găsit strămoșul.”
a continuat șefa SJAN Botoșani.
Taxele de acces la aceste documente sun reprezentate de sume modice. Pentru un cetățean care dorește să cerceteze un act, taxa este de 7 lei pe zi, fiindu-i permis să efectueze și fotocopii.
În cazul în care acesta dorește să fie ajutat de instituție cu privire la acest lucru, taxa percepută este de un leu.
În vederea eliberării unui act prin intermediul Biroului de Relații cu Publicul, tariful este de 90 de lei.
(Sursă foto: depositphotos)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024