Artiştii aduşi la Zilele Oraşului Botoşani au costat peste 100.000 de lei, iar compania care a organizat evenimentul împreună cu municipalitatea a ieşit în pierdere.
Consiliul Local a alocat 50.000 de lei pentru festival, bani care au fost folosiţi în exclusivitate pentru plata unui singur artist. Mai exact, a unei cântăreţe care a concertat alături de trupa sa.
“Noi am organizat evenimentul în asociere, Primăria a suportat costurile cu Loredana şi Agurida, iar asociatul nostru s-a angajat să aducă ceilalţi artişti şi să se ocupe de scenă şi de artificii”,
Cosmin Andrei, viceprimar Botoșani.
Cum însă numai Loredana & Agurida au costat 12.000 de euro, fără TVA, suma alocată de municipalitate, care a mai adunat şi ceva sponsorizări cu precădere de la firme cu care are contracte în derulare, s-a epuizat doar cu recitalul juratei de la “Vocea României” şi a trupei sale.
În aceste condiţii, SC Lichiardopol Parc SRL a trebuit să suporte cheltuielile pentru toţi ceilalţi artişti. Şi numai costurile cu trei cântăreţi au trecut de 50.000 de lei: Antonia a costat 3.500 de euro, Alex Velea 3.000 de euro, Lora tot 3.000 de euro, sume fără TVA, iar unii invitaţi au avut pretenţia să li se plătească inclusiv drumul şi cazarea. Iar lor li s-au adăugat “Fără zahăr”, Ion Suruceanu şi Pavel Stratan, cu onorarii de 1.000 – 1.500 de euro.
Cum vremea a fost potrivnică, numărul comercianţilor veniţi să achite chirie ca să vândă mititei, cârnaţi, colaci secuieşti şi alte asemenea produse la festival a fost mai redus faţă de alţi ani astfel încât SC Lichiardopol Parc SRL a încasat mai puţin.
“Au fost care nici nu au vrut să vină. S-au uitat pe prognoza meteo, pe la televizor şi când au văzut ce vreme este au preferat să stea acasă. Unii care au venit s-au plâns că nu îşi scot banii”,
Mihail Lichiardopol (foto dreapta), director SC Lichiardopol Parc SRL.
Firma pe care acesta o controlează a înregistrat la rândul ei pierderi după festival, dar directorul său nu face un caz dintr-asta.
“Ies în pierdere, dar asta este. În alţi ani am mâncat cozonac, am făcut bani frumoşi, aşa că acum nu este un capăt de ţară dacă terminăm în gaură”,
Mihail Lichiardopol, director SC Lichiardopol Parc SRL.
Acesta a mai compensat totuşi cu parcul distractiv montat în parcarea fostului magazin Botoşani, acolo unde cel puţin sâmbătă seară era mare aglomeraţie, botoșănenii împingându-se la propriu și alegând pentru a prinde o mașinuță electrică liberă.
a costat o plimbare de trei minute cu mașinuța electrică.
De asemenea, dacă vineri seară terasele montate în Centrul Istoric al municipiului Botoșani erau goale pe trei sferturi, sâmbătă situația a fost cu totul alta. În apropierea orei 21:00, când pe scenă trebuiau să intre băieții de la ”Fără zahăr”, cu greu mai găseai loc la o masă. Și aceasta în ciuda prețurilor care erau asemenea unor produse... piperate.
Iată câteva exemple:
Hamsii - 6 lei/100 g
Mici - 3 lei/buc
Frigărui pui - 7 lei/100 g
Frigărui porc - 7 lei/100 g
Piept pui - 7 lei/100 g
Pastramă de oaie - 8 lei/100 g
Cartofi prăjiți - 4 lei/100 g
Cartofi țărănești - 5 lei/100 g
Pâine - 1 leu/porția
Salate - 4 lei/100 g
Bere draft - 4 lei/pahar de 400 ml
Apă - 4 lei
Clătită cu ciocolată și banane - 8 lei/buc de 200 g
Clătită cu dulceață - 10 lei/buc
Porumb fiert - 5 lei/buc
Kutos Kalacs - 12 lei/buc.
Asistența a crescut de la o zi la alta, monumentul „Compania de mitraliere maior Ignat în atac” fiind luat cu asalt de sute de botoșăneni.
Acest lucru a fost valabil și pentru oficialități. Dacă vineri primarul Cătălin Flutur a lipsit, sâmbătă s-a întâlnit cu mai mulți foști și actuali consilieri locali liberali, însă doar a trecut însă pe lângă scenă, după care s-a dus la o terasă, în timp ce viceprimarii Cosmin Andrei și Marian Murariu, precum și alți social-democrați, au preferat să urmărească spectacolul de la Casa Ankele. Dacă în primele două zile edilii liberali și social-democrați s-au evitat, duminică aceștia au stat totuși împreună pe lângă scenă sau în cortul montat în spatele acesteia.
@loredanagroza, 12.000 de euro fără TVA! Orașul sărbătorit cu o gaură financiară de toată frumusețea - See more at: https://t.co/DA0tIZHxhD pic.twitter.com/RnH6Nf3MWf
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 25 aprilie 2017
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024