Conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric a fost declarată neconstituțională.
Negocieri cu băncile sau acțiuni în instanță – este soluția pe care o au botoșănenii care au luat credite în franci elvețieni în urmă cu mai mulți ani și acum nu le mai pot plăti.
Este recomandarea deputatului PNL Daniel Zamfir, după ce Curtea Constituțională a stabilit că Legea conversiei creditelor din franci în lei la cursul istoric încalcă Legea Fundamentală a țării. Sesizarea la Curtea Constituțională a fost făcută de Guvernul Cioloș, care a reclamat că legea operează retroactiv.
Legea ar urma să revină în Parlament și să fie modificată. Jurnaliștii l-au întrebat pe Daniel Zamfir ce șanse mai are acest proiect:
„Cei cu credite în franci elvețieni, și nu numai, au posibilitatea ca în baza principiului impreviziunii, care a fost foarte clar definit de CCR, le pot cere băncilor să le reechilibreze contractul și, atenție, să fie o echilibrare efectivă, raportat la condițiile economice de astăzi. Dacă banca nu este de acord, evident că un judecătoro va face. Vestea bună este că judecătorul are un reper în acest moment și acesta este gradul de îndatorare pe care BNR l-a stabilit. Acesta este de 30% din venituri”, a declarat Daniel Zamfir .
Acesta a spus că trebuie așteptată motivarea CCR pentru a vedea ce se mai poate face.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis marți, 7 februarie, că Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională, potrivit președintelui Curții, Valer Dorneanu. S-a considerat că soluția adoptată de Camera Deputaților privind conversia la cursul de la data încheierii contractului este greșită și nu respectă convențiile europene, a declarat Dorneanu.
“Numai instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia”, consideră Curtea Constituţională.
În argumentarea soluției, CCR a precizat că legea privind contractele de credit pentru consumatori a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat în Constituție.
„Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaților, se îndepărtează în mod substanțial atât de textul adoptat în Senat, cât și de obiectivele urmărite de inițiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziții care nu au fost niciodată și în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aceste modificări sunt semnificative, de substanță, și privesc lipsa acordului de voință în ceea ce privește operațiunile de conversie a contractelor de credit și realizarea conversiei la cursul de schimb franc elvețian/leu valabil la data încheierii contractului de credit, iar nu la data conversiei”, se precizează într-un comunicat CCR.
(Sursa: Alba 24)
Oana Sava
Nov 28, 2024
CUM se înțelege Otilia Bilionera cu soțul turc: Fac două nunți la anul
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024