Primarul Craiovei şi vicepreşedintele PSD Olguţa Vasilescu a fost reţinută de procurorii DNA pentru luare de mită, spălare de bani şi folosirea autorităţii pentru obţinerea de foloase.
Lia-Olguţa Vasilescu a ajuns miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Capitală, însoţită de avocatul ei. La intrarea în sediul instituţiei, Olguţa Vasilescu a declarat că nu ştie motivul pentru care a fost chemată.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că aceasta este citată într-un dosar de corupţie în care are calitatea de suspect.
Lia Olguţa Vasilescu a fost validată în data de 17 februarie, în cadrul Biroului Permanent Naţional al PSD, ca fiind candidatul partidului pentru un nou mandat de primar al oraşului Craiova.
UPDATE:
OFICIAL DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 martie 2016, a inculpatei:
VASILESCU LIA OLGUŢA, primar al municipiului Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită (4 infracţiuni),
- folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracţiuni),
- spălare de bani.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 30 martie 2016, față de inculpații:
PREDA RADU COSMIN, administratorul public al Craiovei, sub aspectul săvârșirii a două infracţiuni de complicitate la luare de mită,
POPESCU ELENA DANIELA, reprezentant al unei asociații non profit, sub aspectul săvârșirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Vasilescu Lia Olguţa, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic.
„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar şi pentru organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a pretins şi primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru şi printr-o asociaţie non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguţa, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova.
Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor.
De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016.
Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 31 martie 2016, inculpata Vasilescu Lia Olguţa urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile