Concursul pentru desemnarea directorului general și directorului economic la compania de transport a Consiliului Local Botoșani a fost suspendat. Consiliul de administrație al societății a adoptat o hotărâre în această privință.
CA-ul de la SC Eltrans SA, care organizează concursul alături de o firmă privată, a decis să oprească toate procedurile de selecție ale conducătorilor în așteptarea unui verdict al magistraților.
Sunt trei procese pe rol privind CA-ul unității, iar unul dintre acestea a ajuns în faza de apel.
Acest litigiu, asemeni celorlalte două, exista la momentul declanșării concursului, numai că președintele CA-ului susține că administratorii nu s-au așteptat ca primul dintre ele să ajungă atât de rapid în faza de soluționare finală.
”Sunt trei procese pe rol și în primul pronunțarea va avea loc în decursul lunii iunie și am spus că până atunci suspendăm pentru a putea vedea un verdict. N-am știut că se pronunță atât de repede, ne-am gândit că în toamnă”
Simion Drelciuc, președinte CA SC Eltrans SA.
Marți, Tribunalul Botoșani a respins solicitarea formulată de Primăria și Consiliul Local de suspendare a judecății unui proces deschis împotriva SC Eltrans SA și SC Ewora Resurse Umane SRL cu privire la concursul organizat în 2020 de cele două companii pentru ocuparea locurilor în CA, în care câștigători au fost cinci liberali.
Actualul CA al SC Eltrans SA, care a organizat concursul pentru cele două posturi de director, este format din reprezentanți ai PSD și USR și este provizoriu, până la stabilirea în instanță a legalității procedurii de selecție a membrilor CA din 2020.
Rezultatul acestei selecții, organizată în perioada în care primar era liberalul Cătălin Flutur, nu a mai fost pus în aplicare în mandatul acestuia, iar după ce social-democratul Cosmin Andrei a preluat conducerea Primăriei, noul edil șef a contestat concursul din 2020.
S-au numit alți administratori, însă hotărârile în cauză ale Consiliului Local, prin care reprezentanți ai PSD și USR au ajuns în CA, au fost contestate de prefectul liberal de la acea dată, Dan Nechifor.
A rezultat astfel o situație extrem de încâlcită, în care fiecare parte susține că a procedat legal și că hotărârile emise deocamdată de instanță îi dă dreptate.
”Consiliul de administrație provizoriu este numit legal și instanța s-a pronunțat prin hotărâre definitivă și irevocabilă că noi suntem legați numiți. Doar că era dezbătut și rezultatul selecției din 2020 privind consiliul de administrație în discuție și la care instanța s-a pronunțat că ar fi valabilă selecția făcută pentru consiliul de administrație și s-a depus apel la Curtea de Apel Suceava”,
Simion Drelciuc, președinte CA SC Eltrans SA.
Pronunțarea în dosarul menționat este așteptată în prima decadă a lunii iunie și în funcție de verdict se va relua concursul sau este posibil să fie anulat.
Pentru funcția de director general și-au depus candidatura Andrei Turcoman, actual director interimar, și se pare Ioan Comarița, fost director general în perioada în care primar a fost Florin Egne,r plus ceva timp și când Primăria a fost condusă de Cătălin Flutur.
Pentru cea de director economic candidează actualul interimar Cătălin Pădurariu și fostul director economic al Eltrans, Gabriel Apotrosoaei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024