Candidatul Uniunii Social Liberale pentru preşedinţia Consiliului Judeţean a pierdut una din cele mai importante piese în confruntarea electorală din acest an. Primarul de Pălitiniş, care a câştigat cinci runde de alegeri pentru PNL, a trecut la UNPR.
Costel Romanescu l-a înştiinţat de luni pe deputat de decizia luată, iar vineri aceasta s-a oficializat. El s-a deplasat la sediul cabinetului parlamentar al liderului interimar al progresiştilor, recunoscând pentru
Botoşăneanul trecerea la UNPR.
“Prietenia care mă leagă de Liviu Câmpanu este motivul. Am avut o fisură cândva şi am stat împreună şi am analizat geşelile trecutului, iar acum suntem destul de maturi. Atât eu cât şi senatorul dorim să facem un alt tip de politică, nu numai politica spiritului de gaşcă”, ne-a declarat
Costel Romanescu. La 26 de ani acesta a devenit consilier local la Păltiniş, a obţinut apoi încă un mandate, după care a câştigat de două ori funcţia de primar. În 2008 a făcut-o impresionant, obţinând 78% din voturi. De asemenea, în 2009 la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a a avut 59% la Păltiniş. Practic, Ţurcanu pierde câteva mii de voturi din această localitate, care vor fi astfel direcţionate spre bunul său “prieten” Liviu Câmpanu. Trecerea lui Romanescu la UNPR ar urma să fie prima dintr-o serie mai lungă de primari care deja au fost trecuţi pe lista USL pentru scrutinul din 10 iunie. Trecerea primarului de Păltiniş la UNPR a fost vehiculată încă de anul trecut, numai că liderii PNL Botoşani au negat-o.
CITEŞTE ŞI:
Bâlciul primarilor : doi liberali anunţă că nu merg cu Câmpanu
Primarul din Păltiniş la un pas de excludere din PNL