Concursul pentru ocuparea funcției de inspector șef din fruntea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani s-a consumat în aceste zile.
Au fost patru candidaturi depuse de tot atâția candidați care au trecut de prima probă din examen, cea psihologică și au avut proba scrisă pe data de 12 decembrie.
Deși anonimizate, în acord cu unele așa zise prevederi din GDPR, numele candidaților nu au fost făcute publice nici la comunicarea rezultatelor concursului.
Noul șef al Poliției Botoșani înainte de contestații ar fi suceveanul Toader Buliga care a promovat concursul cu 7.20.
Surpriza intervine în contextul în care la Botoșani, mediul politic ar fi căzut de acord pentru susținerea pentru această funcție a predecesorului acestuia, botoșăneanul Ioan Aniței.
Aniței a candidat alături de un alt botoșănean comisarul Cosmin Moscalu care este șef al Poliției Municipiului Dorohoi. Cei doi ar fi obținut la concurs 4,05 respectiv 4,63.
Al patrulea candidat, tot sucevean nu s-a prezentat la concurs. Ovidiu Sârbu a fost în trecut împuternicit la conducerea Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, iar neoficial și-ar fi depus dosarul doar pentru a-l contracandida pe Toader Buliga.
Rezultatele concursului au fost făcute publice ieri, 22 decembrie 2022 iar contestațiile se pot depune în termen de 24 de ore de la comunicare.
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024