O adevărată lovitură va fi resimțită de o parte dintre pensionari. Casa Națională de Pensii Publice a anunțat, luni, că anumite pensii vor fi impozitate.
CNPP a prezentat indicatorii utilizați în sistemul public de pensii până la aprobarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019.
Astfel, Casa de Pensii a anunțat că „veniturile lunare din pensii care depășesc 2.000 lei sunt supuse impozitării cu 10%”. Așadar, pensiile mai mari de 2.000 de lei vor fi impozitate cu 10%.
Indicatorii utilizați în sistemul public de pensii până la aprobarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019, conform CNPP:
I. Cotele de contribuţii de asigurǎri sociale, sunt următoarele:
• 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;
• 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
• 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.
Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale .
II. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de:
• 4.162 lei
III. Începând cu 1 ianuarie 2019, nivelurile minime ale venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, respectiv cuantumurile contribuției de asigurări sociale aferente acestor venituri, sunt de:
• Venit minim asigurat 2.080 lei
• Cuantum contribuție 520 lei
IV. Valoarea punctului de pensie este de:
• 1.100 lei – 1 ianuarie – 31 august 2019;
• 1.265 lei – începând cu 1 septembrie 2019.
V. Indicele de corecţie pentru anul 2019 este de 1,20.
VI. Cuantumul ajutorului de deces este de:
• 4.162 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
• 2.081 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
VII. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de:
• 640 lei – 1 ianuarie – 31 august 2019;
• 704 lei – începând cu 1 septembrie 2019.
VIII. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate este de 880 lei.
IX. Veniturile lunare din pensii care depășesc 2.000 lei sunt supuse impozitării cu 10%.
X. Persoanele fizice, cu venituri din pensii, beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Aceste valori, conform bugetul, sunt reglementate, după caz, prin următoarele acte normative:
– Legea nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018;
– Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
– OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene;
– Hotărârea nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mesaj de la Iftime: Ați votat schimbarea în iunie, tot schimbarea trebuie să votăm și acum
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024