Au trecut mai bine de două luni de când social democrații de la Botoșani tot încearcă să găsească o persoană, care să îndeplinească și condițiile legale și să corespundă și politic, pentru prima funcție a județului.
Nu au reușit se pare și între timp, cum detașarea pe șase luni a actualului prefect, Dan Nechifor a expirat pe 18 februarie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și-a prelungit colaborarea cu actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Acordul de premungire a detașării pe funcția publică de prefect a ajuns la Prefectura Botoșani încă de săptămâna trecută și a fost semnat de Dan Nechifor.
În primă fază prefectul a evitat declarațiile pe subiect.
”Nu am observat ce am semnat, se mai întâmplă, la câte acte semnez într-o zi, pot să semnez și un acord”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Ulterior însă, a arătat că în ciuda faptului că are prelungită șederea la Prefectură pentru încă jumătate de an, lucrurile se pot schimba de la săptămână la săptămână.
”Asta nu ai de unde să știi. Eu de fiecare dată când mă întâlneam cu colegii prefecți îmi spuneau că în fiecare zi trebuie să verifici site-ul Guvernului, poți să și greșești și dau hotărâre și îți încetează detașarea. Teoretic este 6 luni, practic poate să fie două zile. O săptămână, din ședință în ședință”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
De aproximativ aceeași părere este și unul din liderii PSD de la Botoșani, fost prefect.
”Mai puțin contează chestiunea asta și eu am avut semnat în ianuarie și în februarie, exact anul trecut în perioada asta m-au demis. Asta e procedura. Nu asta contează, că a semnat dlui un acord cu ministerul”,
Costică Macaleți, președinte OM PSD Botoșani
Neoficial, Filiala Județeană a PSD Botoșani este împărțită în cel puțin două tabere din punctu de vedere al stabilirii persoanelor ce vor fi susținute pentru funcțiile de prefect și subprefect.
O parte dintre pesediști l-au acceptat pe Dan Șlincu pentru Prefectură, în timp ce alții nici nu vor să audă ca Dorohoiul să pună prefect în municipiul reședință și, mai ales, unul care vine din cadrul principalului partid de opoziție.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024