Operatorii de telefonie mobilă din România au găsit „o breşă“ în noul regulament european.
Breşă privind serviciile de comunicaţii în roaming pentru a taxa practic acest serviciu.
Aceasta se face prin introducerea unei noi „clase” de abonamente şi de opţiuni tarifare care include servicii de roaming, simultan cu existenţa unor oferte comerciale unde acest serviciu nu este disponibil deloc, situaţie a cărei legalitate trebuie să fie investigată, susţine Cătălin Drulă, deputat USR şi preşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor.
„Avem în plan discuţii cu ANCOM despre tarifele de roaming şi politicile tarifare ale operatorilor pe care le-au aplicat în ultima vreme legat de aplicarea regulamentului european «Roam like home»”, a declarat Cătălin Drulă pentru Bugetul
El a adăugat că schimbările făcute de operatorii de telefonie mobilă în ofertele comerciale ar trebui studiate pentru a se vedea dacă sunt sau nu legale.
„Operatorii au găsit o breşă … nu îmi este clar şi este o discuţie aici pe care trebuie să o avem despre ea, nu ştiu cât de legală este această situaţie, dar în orice caz nu este în spiritul regulamentului. Prin această breşă s-au separat abonamentele şi opţiunile de cartelă în două părţi – cu roaming şi fără roaming, evident în clase diferite de preţ. Deci până la urmă tot se plăteşte pentru roaming doar că acum este mascat prin această separare în două clase de abonament. Acum există abonament care are roaming şi abonamente fără roaming, unde şi dacă vrei nu îl poţi adăuga, nu există nici ca opţiune. Având în vedere că sunt nişte diferenţe de tarife între cele două, practic s-a reintrodus această barieră tarifară şi este de văzut în ce măsură respectă regulamentul european şi sunt legale aceste practici.”
Spre exemplu Orange, liderul pieţei locale de telecom, oferă servicii de roaming pentru clienţii cu cartele preplătite doar dacă aceştia achiziţionează o extraopţiune cu un cost de 10 euro (fără TVA), perioada de funcţionare a serviciilor în ţările membre ale UE fiind limitată la 30 de zile după activarea extraopţiunii de 10 euro. Extraopţiunile Orange de 5,6,7 sau 8 euro pentru clienţii cu cartele nu includ şi servicii în roaming. Vodafone, al doilea jucător de pe piaţă, are o ofertă mai nuanţată pentru clienţii cu cartele: 1 euro pentru a primi şi iniţia apeluri în roaming pentru 14 zile dar fără minute de apeluri sau net inclus; 4 euro pentru 1,4 GB de date pentru 35 de zile în roaming şi 15 euro pentru a avea acces 28 de zile la 900 de minute şi SMS-uri plus 5 GB de date în spaţiul UE. Telekom, numărul trei pe piaţă, are o ofertă apropiată de cea a Vodafone pentru clienţii cu cartele: o opţiune de 2 euro care oferă acces la tarife mai mici în roaming dar nu include niciun fel de resurse; o opţiune de 12 euro (fără TVA) care include şi apeluri, SMS-uri şi acces la net în limita a 4G în ţările membre ale UE.
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile