Luceafărul Mihai Eminescu a reuşit să promoveze din nou în liga a treia. Într-un meci disputat marţi după amiază la Gura Humorului, elevii lui Cătălin Chirilă au învins cu 3 – 1 formaţia Voinţa Mărişelu din judeţul Bistriţa Năsăud. Jucătorii din Ipoteşti au deschis rapid scorul, prin Jigailov în minutul 8, care a înscris printr-un şut de la 14 metri, însă tot repede au egalat şi adversarii, în minutil 11 Borşan reluînd în plasă un şut respins în faţă de portar. „Luceferii” au revenit în avantaj în minutul 51, cînd Vasilache a executat o lovitură liberă, iar Antonescu a reluat în poartă din marginea careului mic. Botoşănenii s-au apărat ulterior exact şi în minutul 90 Străteanu a scăpat pe contraatac, a driblat portarul şi a stabilit scorul final. După ultimul fluier al arbitrului primarul de Mihai Eminescu Verginel Gireadă a promis că, spre deosebire de precedenta aventură în eşalonul al treilea, terminată numai după un tur de campionat, de această dată echipa va evolua întregul sezon.
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024