Pentru a concretiza aceste investiții în sistemele de irigații ale culturilor este nevoie ca fermierii beneficiari să se asocieze în Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații.
În ultimele 3 decenii, într-o scurtă perioadă de doar 3 ani (2017-2019) s-au investit sume importante din bugetul național în vederea reabilitării amenajărilor de irigații din toată țara, măsură concretizată și prin reabilitarea celor 4 amenajări de irigații din județul Botoșani, respectiv Horia-Liveni-Manoleasa, Ripiceni-Stânca, Havârna-Tătărășeni și Curtești. A urmat apoi o perioadă neagră, anii 2020-2021, când fosta guvernare a stopat investițiile demarate în acest domeniu și nu a introdus în PNRR sume pentru reabilitarea amenajărilor de irigații.
Însă acest lucru a fost corectat anul acesta, când, odată cu revenirea PSD la guvernare, domnul Ministru al Agriculturii, Petre Daea, a promovat Hotărârea de Guvern 988/2022 continuarea Programului Național de Reabilitare și/sau Înființare a infrastructurii principale de irigații din România, vizând astfel creșterea suprafeței irigate de la 1.800.679 ha la 2.616.859 ha, majorând bugetul alocat.
„În urma solicitărilor pe care le-am transmis personal către Ministerul Agriculturii și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare București dar și a întrevederilor pe care le-am avut cu conducerea Filialei Teritoriale Botoșani am reușit să introduc în Programul Național de Reabilitare a sistemelor de irigații trei amenajări din spațiul meu natal și anume, Săveni-Sârbi, Hănești-Dângeni și Cătămărăști Aval. Așadar, dragi fermieri de acasă, am bucuria să vă anunț că primul pas în vederea combaterii secetei în aceste zone a fost realizat!”, a afirmat senatorul Lucian Trufin.
Pentru a concretiza aceste investiții în sistemele de irigații ale culturilor este nevoie ca fermierii beneficiari să se asocieze în Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. Apoi, împreună cu domnii primari ai UAT-urilor pe raza cărora se află amenajările, sprijiniți de DAJ și OJIF, se vor parcurge etapele administrative și tehnice pentru reabilitarea sistemelor de irigații.
„Hotărârea de Guvern a fost adoptată, iar cele 3 noi amenajări din județul nostru se regăsesc în listă, bugetul este alocat deja, pașii următori îi cunoaștem, ține doar de noi, factori decizionali și beneficiari să aducem apa oferită gratuit de Statul român pe terenurile agricole!”, a mai declarat senatorul botoșănean.
https://acrobat.adobe.com/link/track?uri=urn:aaid:scds:US:6def519d-7006-374d-ae7e-4c3eff8e7375
Adresă Fond Funciar
https://acrobat.adobe.com/link/track?uri=urn:aaid:scds:US:50ec2d77-3e09-3455-809c-2523f7af6ae0
Adresă MADR
(Comunicat PSD Botoșani)
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024