Consiliul Județean Botoșani continuă procesul de reabilitare a infrastructurii rutiere a județului Botoșani, iar în această perioadă se desfășoară lucrări pe unul dintre cele mai circulate tronsoane de drum județean de pe Zona de Sud a județului.
Este vorba despre DJ 208 H, tronsonul cuprins între localitățile Baisa și Corni, acolo unde sunt executate lucrări de reparații prin turnare a unui covor asfaltic în 2 straturi, după ce anterior s-au efectuat lucrări de refacere a fundației drumului. Lungimea acestui sector de drum este de 6 km iar fondurile necesare pentru lucrările de reabilitare au fost alocate din bugetul Consiliului Județean Botoșani.
În contextul demarării acestui nou șantier, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, a efectuat astăzi o vizită de lucru pentru a verifica ritmul de lucru și stadiul lucrărilor.
„ Am constatat că deși turnarea covorului asfaltic a început recent, se lucrează într-un ritm alert și evoluția lucrărilor este vizibilă de la o oră la alta. Mai mult decât atât, mi s-a și confirmat de către constructor faptul că în aproximativ 2 săptămâni lucrările vor fi încheiate. Pe lângă cei peste 200 de kilometri de covor asfaltic turnați pe drumurile județului în ultimii 4 ani, o dată cu finalizarea și a acestei investiții, Consiliul Județean Botoșani va bifa încă un obiectiv atins, încă un tronson de drum județean pe care cetățenii vor putea circula în condiții de siguranță și confort”,
a declarat vicepreședintele Dorin Birta.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024