Hidroizolaţia Palatului Administrativ a fost remediată în regim de urgenţă, imediat ce vremea a permis.
La sfârşitul săptămânii trecute, ca urmare a ploilor, s-au depistat zonele posibile de infiltrare a apei, se arată într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului Județului Botoșani.
Clădirea din Piaţa Revoluţiei aparţine Instituţiei Prefectului, iar în cei peste 40 de ani de când funcţionează, nu a beneficiat de lucrări de reabilitare.
Prefectul Dan Nechifor a demarat procedura de finanţare a unei astfel de lucrări însă, până se obţin fondurile şi aprobările Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat remedieri parţiale, în regim de urgenţă.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024