Câțiva stropi de ploaie au stârnit o oarecare stare de neliniște cu puțin înainte de ora 19:00 când era programat concertul în aer liber al celebrului pianist Richard Clayderman.
Norii s-au răsfirat și astfel vremea a fost una perfectă.
Pentru publicul botoșănean care s-a bucurat de o seară aproape unicat la Botoșani, din punctul de vedere al evenimentelor în care în prim plan de află Filarmonica de Stat George Enescu.
Cu aproximativ o oră înainte parcările din jur erau deja pline de autoturisme. Multe dintre persoanele care au avut invitație la spectacol se deplasau pietonal, prin Centrul Istoric. Aproape toate doamnele purtau rochii elegante și tocuri. Domnii, de asemenea au optat pentru costum.
Au ajuns în Centrul Vechi al orașului oficialitățile botoșănene printre care parlamentari, președintele Consiliului Județean, prefectul, primarul, viceprimarii, consilieri județeni sau locali.
Și sumedenie de oameni de afaceri împreună cu soțiile. Au fost și mulți iubitori de cultură care s-au aflat pe scaune pentru spectacolul din cea de-a doua zi a Festivalului Instituțiilor de Cultură.
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Ghinion de dimineață: Taximetrist „pus la plată” după o manevră imprudentă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024