De aproximativ doi ani, o tânără din Botoșani ajută mămicile aflate în criză de sarcină. Cu alte cuvinte femeile care vor să avorteze. Anca Pulpă este psiholog în cadrul Departamentului Pro Vita.
Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a fost înființat în anul 2011 din inițiativa IPS Teofan și desfășoară în prezent proiecte prin care se urmărește salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Coordonatorul departamentului este preotul Radu Brînză.
Anca a copilărit în Botoșani, iar după terminarea facultății la Arad, s-a stabilit în Iași unde își dedică timpul consilierii mămicilor care vor să avorteze. A început mai întâi ca voluntar, iar mai apoi s-a angajat ca psiholog în cadrul departamentului.
De asemenea, sunt ajutate și mamele cu peste șapte copii. Iar în cadrul unei colaborări este psiholog pentru criză de sarcină la Maternitatea "Elena Doamnă" din Iași. Și a acordat sprijin inclusiv mămicilor din Botoșani.
Departamentul Pro Vita le oferă alimente, cazare mămicilor care reușesc să păstreze copilul.
"Eu intervin cu partea mea se consiliere și le oferim și sprijinul financiar. Pro Vita oferă bursă de 200 de lei pe lună mamelor care reușesc să păstreze sarcina ca să cumpere pampers, lapte, alimente. Bineînțeles și noi le dăm alimente, lapte, tot ce au nevoie că majoritatea sunt în situații nefavorabile"
Anca Pulpă, psiholog în cadrul Departamentului Pro Vita.
Le oferă și cazare și în acest sens există un apartament Pro Vita inclusiv la Botoșani.
"Avem și cazare temporară în apartamente în Botoșani, Iași și Piatra Neamț. Avem apartamente Pro Vita unde ele pot fi cazate dacă au probleme, nu au unde să stea, s-au certat cu părinții, situații de criză,"
Anca Pulpă, psiholog Departamentul Pro Vita.
Tânăra mărturisește că sunt și mămici care nu se lasă convinse, iar într-un final avortează.
Însă …
"Și un copil dacă îl salvezi e foarte important. Nu contează numărul", susține Anca
Coordonatorul proiectului Praesidio pentru mamele în criză de sarcină este preotul Cosmin Brînză.
„Femeia care se confruntă cu o sarcină neașteptată nu trebuie judecată, ci ajutată. Iar aceasta este o lecție pe care întreaga societate românească trebuie să o învețe. Nu este în interesul nimănui întreruperea de sarcină. Ea pare o soluție, însă, în realitate, este cea mai păguboasă decizie pe care mama o poate lua, atât în ceea ce o privește, cât și pentru copilul său. Desigur, fiecare persoană are dreptul de a alege și este liberă să o facă. Este firesc acest lucru”,
Cosmin Brînză, coordonator proiectul Praesidio pentru mamele în criză de sarcină
Despre ce este acest proiect?
„Însă la fel de firesc este ca Biserica să propună o soluție alternativă, să vină în întâmpinare și, acolo unde mama nu este clar hotărâtă să renunțe, să ofere sprijin și afecțiune părintească. Aceasta este gândirea de la baza Programului Praesidio, prin care suntem gata oricând să ajutăm pe oricine alege viața, fără să îi judecăm sau să îi înfierăm pe cei care nu o fac sau nu sunt în același duh cu noi”,
Cosmin Brînză, coordonator proiectul Praesidio pentru mamele în criză de sarcină
Departamentul Pro Vita și-ar dori pe viitor colaborări și cu spitalele din Botoșani.
Momentan, se bucură de susținerea managerului de la Maternitatea "Elena Doamna" dar și a preotului Florin Gherasă de la Capela Maternității.
Există și o linie telefonică gratuită disponibilă 20h/zi ce vine în sprijinul femeilor însărcinate aflate în dificultate: 0800 800 116.
Oamenii care doresc să susțină cazurile Pro Vita o pot face pe site-ul www.provitaiasi.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024