O săptămână de zile. Atât își are valabilitate oferta făcută de reprezentatul Guvernului î teritoriu cu privire la oportunitatea imortalizării pe vecie, în scaunul de prefect al județului Botoșani.
Pentru că a început ”Școala Altfel”, elevii de la Botoșani, pot da năvală în Prefectura Botoșani. ”Noi Prefectura venim în întâmpinarea Inspectoratului Școlar și a școlilor lăsând porțile deschise la Instituția Prefectului, cine dorește avem plăcerea de a primi vizita a câteva clase de elevi, să vadă ce se întâmplă pe aici” a spus prefectul Costică Macaleți.
Printre discuții cu funcționarii tinerii botoșăneni îi pot lua și locul prefectului. Însă numai pentru câteva fotografii, nu pentru decizii importante ce țin de Prefectură.
”Birourile în care lucrăm, să le expunem obiectul de activitate al instituției. Cam cum stau funcționarii publici, dacă sunt triști, veseli. I-am lăsat și altă dată să se fotografieze în scaunul meu și-i încurajez să se facă prefecți pentru că în mod sigur vor fi altfel decât noi”, a mai spus prefectul.
În cadrul săptămânii ”Școala Altfel” elevii botoșăneni derulează tot felul de activități educative non-formale. (G.E.)
„Nu tremur la cutremur”: Pompierii, acțiune preventivă în Piața Centrală
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
ACUM: Primul pictor 3 D din România, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
INEDIT: S-a activat patrula școlară, șase elevi au dirijat circulația – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Radar inteligent în dotarea Poliției Botoșani – VIDEO cum funcționează noul aparat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Obiceiuri zilnice care te ajută să păstrezi pasiunea în viața de cuplu
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile