Spre deosebire de colegul de Parlament şi de partid, Costică Macaleţi recunoaşte că a semnat condica la Legislativ pe 14 februarie, confirmând astfel informaţia făcută publică de presa centrală.
Social-democratul susţine însă că nu a făcut acest lucru pentru a încasa banii pe şedinţă, ci pentru a respecta o decizie luată de formaţiunea din care face parte.
„Am semnat-o nu pentru a lua indemnizaţia, am semnat de prezenţă în Parlamentul României pentru că legat de indemnizaţie s-a luat o hotărâre la nivel de grup parlamentar că vom dona aceste indemnizaţii la fundaţii, la case de copii, la sinistraţi ş.a.m.d”, ne-a declarat
Costică Macaleţi. El a dat asigurări că sumele încasate în perioada de grevă parlamentară vor căpăta o destinaţie umanitară.
„Deci indemnizaţiile le vom dona şi vom prezenta chitanţe sau documente justificative unde le-am donat. Aşa s-a stabilit, eu sunt un tip ordonat”, a mai spus
Macaleţi. Acesta aparte pe o listă cu 98 de parlamentari PSD şi PNL care, deşi aflaţi în grevă, au semnat prezenţa la şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie, lucru care automat înseamnă că vor fi plătiţi pentru respectiva zi, chiar dacă nu au participat efectiv la lucrări.
CITEȘTE ȘI:
Doi deputaţi grevişti prinşi că au semnat condica pentru a încasa indemnizaţie