Deşi conform adresei trimise de conducerea centrală, Biroul Permanent Naţional a luat încă de pe 19 iunie hotărârea de a-l înlocui, deja fostul preşedinte al organizaţiei municipale susţine că nu a fost informat de măsura luată.
„N-am ştiut de decizie şi nici n-o comentez”, ne-a declarat
Costică Macaleţi. Acesta respinge acuzaţiile privind activitatea mai puţin intensă din campania electorală pentru alegerile locale.
„Nu ştiu ce implicare ar fi trebuit. Nu! N-am ce să-mi reproşez”, a afirmat
deputatul. În schimb, acesta acceptă parţial reproşul privind neînfiinţarea unor grupuri de partid sau organizaţii la nivelul secţiilor de votare din municipiu.
„Ele au fost pe scheletul şi structura organizaţiei municipale cu 15 organizaţii şi n-am avut-o pe secţii, este adevărat, dar structura a fost cu 15 organizaţii la nivel de municipiu”, a afirmat
Costică Macaleţi. Acesta rămâne în partid şi îşi doreşte să candideze în toamnă pentru un nou mandat de parlamentar.
CITEŞTE ŞI:
Execuţie social-democrată, Macaleţi out, Portariuc noul şef al PSD Botoşani