Şi preşedintele Sindicatului Impact a criticat declaraţia făcută de parlamentarul Daniel Humelnicu cu privire la acţiunea de protest de la sediul PDL. Nicolae Macovei susţine că, în nici un caz imaginea sindicatelor nu trebuie să fie asociată cu cea a partidelor politice. „
Asta este cea mai ordinară scuză şi cea mai ordinară motivaţie pe care pot să o facă cei din PDL, să îşi vadă de competenţa lor şi de limitele lor şi de situaţia în care au adus oamenii şi ţara în acest moment. Şi să nu dea vina pe alţii, pur şi simplu să îşi asume ceea ce au făcut şi fac în continuare. Cu nesimţire. Ce exemplu mai clar vreţi decît ce au făcut acum în Parlament cînd au votat în necunoştinţă de cauză. Chiar mi se pare cea mai lipsită de bun simţ scuză a lor, să dea vina pe un partid politic, noi suntem sindicate, noi nu avem treabă, cel puţin sindicatul nostru, nu avem treabă cu nici un partid politic, noi suntem aici prin nemulţumirea oamenilor”, a declarat şi
Nicolae Macovei, preşedinte Sindicatul Impact.