Nicolae Macovei, preşedintele Sindicatului Impact a afirmat cu privire la plîngerea înaintată Parchetului că, practic în acest fel, unica intenţie a fost de a se atrage un semnal de alarmă asupra unor nereguli care au stat la baza înfiinţării Sindicatului Alfa. Iniţiativă care nu ar fi considerată ca fiind o plîngere ci mai degrabă…. o informare. El recunoaşte astfel, în mod indirect faptul că recursul înaintat către instanţa de judecată privind înfiinţarea noii organizaţii nu are mari şanse de reuşită întrucît nu a fost parte procesuală, iar un procuror este singurul care ar putea înainta un astfel de recurs. „
Noi practic am vrut să sesizăm procurorul prin acea sesizare de anumite nereguli în înfiinţarea noului sindicat, asta a fost singura noastră intenţie, deoarece procurorul este singurul care poate să facă recurs ca fiind parte în proces atunci cînd se înfiinţează această neregulă, dacă ea a fost văzută ca o plîngere…”, a declarat
Nicolae Macovei, preşedinte Sindicatul Impact. De asemenea, faptul că sesizarea a fost preluată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean, este în opinia sindicalistului o aberaţie. „
Nu este în nici un caz de competenţa Poliţiei, este o aberaţie, asta pur şi simplu noi am făcut o informare la procuror, cel care este parte în proces, este o greşeală din punctul nostru de vedere”, a mai spus
Nicolae Macovei. El a afirmat că, astfel a dorit să fie eliminată confuzia creată cu numele Sindicatului Alfa. „
Membrii care au participat la şedinţa de constituire a noului sindicat erau în continuare membrii Sindicatului Impact, deci conform legii sindicatelor nu poţi să faci parte în acelaşi timp din două sindicate, deci este foarte clar stabilită chestia asta, noi am mai sesizat problema uzurpării numelui, faptul că se poate crea o confuzie prin folosirea acestui sindicat a numelui confederaţiei sindicale”, a mai spus
Macovei. Preşedintele Sindicatului Impact a recunoscut de asemenea şi faptul că ambele sindicate ar trebui să se afle în aceeaşi barcă, adică să militeze pentru drepturile salariaţilor din cadrul DGASPC. „
Ba da, suntem în aceeaşi barcă, dar se poate crea o confuzie, pentru că sunt anumiţi oameni care nu ştiu, Cartel Alfa este o confederaţie naţională şi se poate crea o confuzie, practic noi am cunoştiinţat procurorul de anumite nereguli şi nu vedem de ce ar fi de competenţa Poliţiei, dacă ei aşa au considerat, este o greşeală”, a încheiat
Nicolae Macovei.