Emoţionat dar şi impulsionat în acelaşi timp de încrederea care i-a fost acordată de sutele de membri de sindicat care l-au ales, Nicolae Macovei a preluat frăîiele conducerii Sindicatului Impact, începînd cu data de 16 ianuarie 2009, într-un mandat valabil pînă în mai 2011.
„
Promit să lupt şi să apăr drepturile membrilor de sindicat şi numai împreună o să rămînem puternici, emoţii sunt, nu am mai avut un public atît de numeros şi sper ca aceste emoţii să le fi ascuns cît mai bine, în momentul în care m-am înhămat la această „căruţă mare”, am fost absolut sigur, am stat şi am meditat la această problemă, dacă sunt capabil, aşa cum spunea şi domnul Oroşanu, în momentul de faţă consider că am toate abilităţile şi toată pregătirea pentru a duce mai departe conducerea acestui sindicat, totul e doar o chestiune de timp în care să dovedesc acest lucru”, a afirmat
Nicolae Macovei, noul preşedinte al Sindicatului Impact.
Prioritatea zero la momentul actual pentru noul preşedinte este faptul că de pe data de 14 ianuarie ar fi trebuit să fie pornite negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă, lucru care se va concretiza, potrivit acestuia în perioada imediat următoare.
Liderul de sindicat susţine că îşi va dedica tot timpul activităţilor sindicale urmînd să ăşi suspende postul pe care l-a deţinut pînă în prezent, cu o salarizare lunară de aproximativ 1.600 de lei.