Veste şoc pentru iubitorii muzicii uşoare din România. Cunoscuta interpretă Mădălina Manole a fost găsită moartă miercuri dimineaţă de soţul său, Petru Mircea. Acesta este cel care a şi anunţat Ambulanţa, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru cîntăreaţă. Conform primelor informaţii oferite de anchetatori, ar fi fost vorba de o sinucidere petrecută în jurul orei 6:30, prin îngurgitarea mai multor pastile. Mădălina Manole avea de cîteva luni probleme de sănătate, motiv pentru care îşi anulase lansarea celui de al IX – lea album.
Interpreta se recăsătorise în toamna anului trecut cu Petru Mircea, originar din Botoşani, naş fiind George Cojocaru, tot din Botoşani. Mircea este inginer de sunet la Media Pro si compozior. Nunta avusese loc la Gura Humorului şi a fost, de fapt, un dublu eveniment, deoarece cuplul şi-a botezat şi primul lor copil, Petru Jr, de patru luni. „Au ales Gura Humorului pentru că au dorit o petrecere restrînsă, în familie şi cu prietenii, departe de agitaţia Capitalei. A fost cea mai frumoasă petrecere la care am participat vreodată şi asta o spun sincer, nu pentru că am fost noi naşi", spunea în octombrie 2009 George Cojocariu. Acesta era prieten cu Petru Mircea de peste două decenii, fiind colegi la Conservatorul iesean. Ulterior Petru a lucrat la TVR Iaşi, de unde a plecat la Media Pro.
Miercuri 14 iulie artista trebuia să împlinească 43 de ani. În primăvara acestui an ea a fost ovaţionată în judeţ cu ocazia unui spectacol susţinut la Festivalul Mărţişor Dorohoian.
Bornele carierei (conform Wikipedia)
- În anul 1988, Mădălina Manole a participat la Festivalul Mamaia cu piesa „Un om sentimental” compusă de Şerban Georgescu. Este începutul unei colaborări de succes între cei doi.
- În anul 1991, obţine discul de aur pentru albumul „Fată dragă”. Tot în acelaşi an ia fiinţă Fan-clubul naţional Mădălina Manole condus de studenţii Ciprian Antochi şi Claudia Panaite. Fan-clubul are 25 de filiale în ţară.
- Din anul 1991 începe seria turneelor în Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania, Franţa. După albumul „Fată dragă”, Mădălina Manole primeşte alte două discuri de aur pentru vânzări de două milioane de unităţi (LP si MC). Revista „Billboard” a semnalat în acel moment performanţa artistei.
- În anul 1993 este desemnată cea mai bună artistă pop în clasamentele realizate de Radio Contact, fapt care-i aduce o invitaţie la Bruxelles unde filmează în studiourile societăţii belgiene Radio Contact videoclipul pentru piesa „Să nu mă minţi”. Revista „7 Extra” o apreciază drept „Patricia Kaas a României”
- În anul 1995, cântă la Bucureşti în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susţinut de formaţia Los del Rio.
- În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artista de muzica pop care are curajul sa interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de regretatul Dorel Manea.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile