Un control la agentul economic din str. Primăverii, nr.28, s-a soldat cu sancţionarea administratorului cu o amendă în valoare 4.500 lei. Conform H.C.L. 3/2011, privind reglementarea comercializării plantelor, substanţelor şi preparatelor halucinogene, euforice în municipiul Botoşani, se interzice comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuţia, deţinerea, oferirea, transmiterea, achiziţionarea, producerea, intermedierea şi utilizarea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope.
În urma controlului s-a descoperit că magazinul efectua acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile stabilite prin lege şi fără a deţine acte de provenienţă a mărfurilor. Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării 34 plicuri cu substanţe etnobotanice. „
Din nefericire, nici legea, nici cuantumul amenzilor şi nici efectele deosebit de grave asupra consumatorilor, în marea lor majoritate tineri, nu determină proprietarii magazinelor de visă să îşi suspende activitatea”, a declarat
directorul executiv al Poliţiei Locale, Ioan Onuţu.