Au fost aproape 100 de acțiuni întreprinse de structurile DIICOT din țară în primele trei luni ale anului în curs.
Botoșani a avut una singură.
A fost și „Ziua Z” la finele anului trecut. Și atunci, Botoșani a strălucit prin absență.
DIICOT – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la Botoșani are un birou care se subordonează Serviciului Teritorial Suceava. Din acest birou fac parte doi procurori, Ciprian Mihai care are calitatea de procuror șef și Ionuț Țifachi, fostul șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Am încercat să aflăm de la procurorul șef Ciprian Mihai explicații privitoare la lipsa acțiunilor organizate de DIICOT Botoșani.
O primă justificare ar fi faptul că județul nostru are un specific total opus față de Cluj sau Iași, spre exemplu.
Mai mult, biroul DIICOT de la Botoșani este subdimensionat din punctul de vedere al numărului de procurori activi care trebuie să se ocupe și de instrumentarea dosarelor de urmărire penală dar și de reprezentarea în instanța de judecată.
„Noi aici la DIICOT nu avem procuror care să meargă la instanță. Celelalte unități din țară au procurori care fac doar în instanță. Imaginați-vă că eu am marți și joi instanță când sunt ședințe ordinare. Când sunt procese mai complexe, mai pun ședințe miercurea și vinerea. Și urmărire penală și instanță. În instanță știi la ce oră intri dar nu știi când ieși”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
În traducere, o zi în instanță reprezintă o zi pierdută pentru munca unui procuror, sau o „rupere de ritm” în limbajul specific. Cât despre celebra „Ziua Z” în care în țară au fost efectuate peste 300 de percheziții domiciliare (și niciuna la Botoșani), șeful DIICOT susține că...
„Atunci am avut și noi, am un avut un dosar de fraudă informatică prin Emag. Atunci toate structurile au organizat acțiuni. Ceea ce facem noi comunicăm, cu siguranță și acțiunile care au fost prin țară, nu se poat mediatiza toate, fiecare județ are câte un birou care are în subordine servicii. Au fost mediatizate cele mai importante. O acțiune organizată la nivel de Cluj, la nivel de Iași, la nivel de București...Într-adevăr nu ați văzut acțiuni în Botoșani dar nici nu cred că ați auzit în Botoșani de reglări de conturi”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
Ca și specific infracțional, județul Botoșani nu prezintă simptomatologia criminalistică regăsită în marile orașe, pornindu-se de la existența unor clanuri interlope până la reglări stradale de conturi. Și astfel s-ar explica lipsa mediatizării frecvente în comunicările transmise de structura centrală.
Șeful DIICOT Botoșani explică faptul că misiunile rarisime sunt dimpotrivă îmbucurătoare pentru comunitate, semn că ofițerii de la „crima organizată” nu au „material de lucru” în mediile botoșănene de orice fel.
„Nu ați auzit de clanuri la Botoșani, gen clanul Cordunenilor, nu ați auzit de clanuri sportive, nu ați auzit de reglări de conturi, de răpiri, de șantaje, nu ați auzit de bombe puse. La noi, specificul nostru este contrabanda. Care este o infracționalitate tăcută. Cei care comit astfel de fapte, încercă să nu iasă în evidență, să nu atragă atenția organelor judiciare. Nu e acel gen de criminalitate vizibilă, care vor să epateze prin violență: eu sunt clanul D, trebuie să mă știți de jupân. E o criminalitate tăcută, ei sunt organizați dar încearcă să nu intre în vizorul nostru pentru a nu-i descoperi”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
Biroul Teritorial DIICOT Botoșani are în organigramă trei posturi de procuror. Insuficiente pentru un județ cu graniță dublă cu două state extracomunitare, din care unul în stare de război.
Biroul de la Botoșani este deservit de un serviciu de crimă organizată care nu are mai mult de 15 ofițeri, și nici aceste posturi nu sunt toate ocupate, a explicat mai departe Ciprian Mihai.
A solicitat scoaterea la concurs celui de-al treilea post, dar nu au existat doritori.
„Am cerut o dată, mi s-au promis posturi dar nu sunt procurori care să vrea să vină la DIICOT. Diferența salarială nu este atât de motivantă, diferența este mică iar munca este mai multă la noi. Urmărirea penală este proprie, eu iau dosarul de la prima până la ultima pagină, eu îl fac ca procuror. Deci, nu supraveghez activitatea Poliției, efectiv eu întocmesc dosarele”,
Ciprian Mihai, procuror șef DIICOT Botoșani
4 ianuarie 2023 – DIICOT Satu Mare
4 ianuare 2023 – DIICOT Buzău
6 ianuarie 2023 – DIICOT Constanța
8 ianuarie 2023 – DIICOT Brașov
12 ianuarie 2023 – DIICOT central
17 ianuarie 2023 – DIICOT Teleorman
18 ianuarie 2023 – DIICOT Vâlcea
18 ianuarie 2023 – DIICOT Brașov
18 ianuarie 2023 – DIICOT Constanța
19 ianuarie 2023 – DIICOT Buzău
19 ianuarie 2023 – DIICOT Craiova
20 ianuarie 2023 – DIICOT Brașov
20 ianuarie 2023 – DIICOT Bacău
21 ianuarie 2023 - DIICOT Arad
23 ianuarie 2023 – DIICOT Vâlcea
27 ianuarie 2023 – DIICOT Neamț
27 ianuarie 2023 – DIICOT Oradea
28 ianuarie 2023 – DIICOT Mehedinți
28 ianuarie 2023 – DIICOT Craiova
29 ianuarie 2023 – DIICOT Ialomița
1 februarie 2023 – DIICOT Vaslui
2 februarie 2023 – DIICOT Ialomița
2 februarie 2023 – DIICOT Tulcea
3 februarie 2023 – DIICOT Constanța
3 februarie 2023 – DIICOT Brașov
5 februarie 2023 – DIICOT central
6 februarie 2023 – DIICOT Dâmbovița
9 februarie 2023 – DIICOT Oradea
10 februarie 2023 – DIICOT Pitești
10 februarie 2023 – DIICOT Ialomița
10 februarie 2023 – DIICOT Craiova
11 februarie 2023 – DIICOT Oradea
13 februarie 2023 – DIICOT Sibiu
14 februarie 2023 – DIICOT central
15 februarie 2023 – DIICOT central
16 februarie 2023 – DIICOT central cu Buzău, Mehedinți, Vâlcea și Ialomița
16 februarie 2023 – DIICOT Buzău, Galați, Brăila
16 februarie 2023 – DIICOT Ploiești
16 februarie 2023 – DIICOT Gorj
17 februarie 2023 – DIICOT central
17 februarie 2023 – DIICOT Harghita
18 februarie 2023 – DIICOT Maramureș
21 februarie 2023 – DIICOT central, Ialomița, Buzău
22 februarie 2023 – DIICOT central
22 februarie 2023 – DIICOT Târgu Mureș
22 februarie 2023 – DIICOT Alba Iulia
24 februarie 2023 – DIICOT Pitești
28 februarie 2023 – DIICOT Caraș Severin, Timiș, Arad, Satu Mare, Alba, Olt, Dâmbovița, București
2 martie 2023 – DIICOT Timișoara, Arad, Caraș Severin
2 martie 2023 – DIICOT central, Ilfov și Călărași
2 martie 2023 – DIICOT Botoșani, Suceava
2 martie 2023 – DIICOT Timișoara
2 martie 2023 – DIICOT Bistrița Năsăud
3 martie 2023 – DIICOT central
10 martie 2023 – DIICOT central
10 martie 2023 – DIICOT Bistrița Năsăud
10 martie 2023 – DIICOT Iași
14 martie 2023 – DIICOT central
15 martie 2023 – DIICOT Iași
15 martie 2023 – DIICOT central, Vâlcea
16 martie 2023 – DIICOT Bistrița Năsăud, Maramureș
16 martie 2023 – DIICOT Timișoara
17 martie 2023 – DIICOT central
17 martie 2023 – DIICOT Neamț
18 martie 2023 – DIICOT Covasna
20 martie 2023 – DIICOT central
20 martie 2023 – DIICOT Craiova
21 martie 2023 – DIICOT Pitești, Argeș, Ilfov, Vrancea, București
21 martie 2023 – DIICOT Caraș Severin
21 martie 2023 – DIICOT Suceava, Cluj Napoca
21 martie 2023 – DIICOT central
22 martie 2023 – DIICOT Bacău
22 martie 2023 – DIICOT Timișoara
22 martie 2023 – DIICOT Oradea
22 martie 2023 – DIICOT Constanța
23 martie 2023 – DIICOT Suceava
23 martie 2023 – DIICOT central
24 martie 2023 – DIICOT Ploiești
24 martie 2023 – DIICOT Bacău
27 martie 2023 – DIICOT Mehedinți
27 martie 2023 – DIICOT Vâlcea
28 martie 2023 – DIICOT Constanța
29 martie 2023 – DIICOT Galați
29 martie 2023 – DIICOT Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu
29 martie 2023 – DIICOT Vrancea
30 martie 2023 – DIICOT Bacău
31 martie 2023 – DIICOT central
31 martie 2023 – DIICOT Neamț
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024