Polițiștii i-au informat pe cei mici în legătură cu riscurile la care se pot expune atunci când vine vorba de un fenomen periculos și din ce în ce mai întâlnit.
În această vară, polițiștii Biroului Siguranța Școlară desfășoară la nivelul județului, Campania inițiată de către Poliția Română pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violare a vieții private.
Într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani 25 și 26 iulie, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat acțiuni preventive în scopul creșterii gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a infracțiunii de violare a vieții private.
Polițiștii s-au întâlnit cu copiii participanți la activități extrașcolare în tabere organizate de Crucea Roșie Română – filiala Botoșani în comuna Mihai Eminescu și respectiv Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului” Doina în comuna Răuseni.
Au fost purtate discuții despre formele pe care le poate îmbrăca cyberbullyingul (”gossip”, ”exclusion”, ”harassment”, ”comments”, etc..), cât și despre consecințele adoptării unui asemenea comportament în mediul online, respectivmodul de a evita victimizarea prin aceste manifestări.
În mod deosebit, toate întâlnirile focusează încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă copiii/tinerii în mediul on-line (platformele de socializare sau mesagerie).
La finalul activităților, în scopul evaluării permanente a modului de abordare activităților preventive, copiii prezenți au completat chestionare de feedback.
Botoșănean lăsat mort pe marginea drumului, șoferul a fugit
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Fără precedent: Peste 250 de oameni s-au trezit cu buletinele eliberate la Botoșani, anulate
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile