Se mai face, de fapt, trecerea la ora de iarnă în 2024? Ce s-a decis la nivelul Parlamentului European și al Comisiei Europene.
În România schimbarea orei se face de două ori pe an, în două anotimpuri diferite, dar s-a luat în calcul renunțarea la acest sistem.
Această schimbare a orei are un impact asupra sănătății, cât și asupra productivității. Studiile care au fost efectuate până acum anunță că trecerea de la o oră la alta nu este bună pentru cei bolnavi și pentru cei care sunt sub tratament, scrie fanatik.ro.
„Analizele economice arată că beneficiul energetic al schimbării orei este absolut zero, această măsură fiind introdusă între Primul şi al Doilea Război Mondial, cu ideea că o oră suplimentară de lumină pe zi permitea ca energia electrică pentru iluminat să fie folosită de industria militară.
Schimbarea este dăunătoare pentru persoanele care iau medicamente, deoarece le încurcă programul zilnic de administrare. Pacienţilor mei care iau medicamente de trei ori pe zi le recomand încă din ziua de luni din săptămâna dinaintea schimbării orei să-şi modifice medicaţia înapoi cu 10 minute în fiecare zi.
În acest fel, pe măsură ce se obişnuiesc treptat cu noul regim, acesta va fi automat ajustat la noua oră”, a spus psihiatrul bulgar dr. Veselin Gherev, conform rador.ro. Din păcate, toată rutina zilnică se modifică odată cu trecerea la ora de iarnă.
În aceste condiții, la nivelul UE s-a luat în discuție renunțarea la schimbarea orei. Deși Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la acest sistem, lucrurile s-au blocat pentru că liderii statelor membre UE nu au putut să ajungă la un consens cu privire la ora care ar trebui respectată.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a explicat ce s-a întâmplat și care este viitorul acestui proiect.
„Comisia Europeană a făcut un sondaj. Mulți oameni au spus că nu ar trebui să mai trecem de la ora de iarnă la ora de vară și invers. Comisia Europeană a făcut o propunere în acest sens, însă guvernele statelor membre nu s-au putut pune de acord și UE nu poate decide niciodată nimic împotriva țărilor membre, pentru că deciziile la nivelul UE sunt luate în Parlamentul European de o majoritate, iar noi în Parlamentul European am spus că am dori să nu se mai facă această trecere.
În Parlamentul European a existat o majoritate, însă guvernele statele membre au blocat acest lucru. Dacă guvernele țărilor membre doresc acest lucru, atunci UE va repune propunerea pe masă”, a declarat Siegfried Mureșan, la Digi24.
Evenimentul presupune trecerea la ora standard, după o perioadă în care s-a folosit ora de vară.
În țara noastră schimbarea orei se face de două ori pe an. Prima oară s-a întâmplat acest lucru în ultima duminică din luna martie când toată lumea a trecut la ora de vară, adică ziua a început să fie mai lungă și noaptea mai scurtă.
Ceasurile s-au dat înainte cu o oră. Ora 3:00 a devenit atunci ora 4:00. De această dată fenomenul este unul invers. Așa se face că în ultima duminică din luna octombrie românii vor reveni la ora de iarnă, care este cea standard.
Mai exact, ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00. Această schimbare are loc în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024. Telefoanele și tabletele conectate la Internet vor trece automat la ora de iarnă.
27 octombrie 2024 este cea mai lungă zi din an, moment care reprezintă o adevărată bucurie pentru foarte multe persoane care vor dormi mai mult. Trecerea la ora de iarnă este foarte benefică din acest punct de vedere.
(Foto: Istock)
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile