În schimb tichetele de creșă vor fi majorate cu 10 lei.
Angajaţii vor primi tichete de masă cu o valoare ceva mai mare, din octombrie. Şi valoarea tichetelor pentru creşe va creşte începând tot din toamnă. Proiectele de ordin de ministru sunt deja pregătite.
Din octombrie, valoarea maximă nominală a tichetelor de masă va fi de 20,09 lei. Nu este o creştere semnificativă faţă de luna aprilie. Valoarea acelora era de 20,01 lei pe zi. Însă lunar valoarea lor ar putea ajunge la 442 de lei dacă ne referim la 22 de zile lucrătoare.
Desigur, sunt angajatori care pot să ofere tichete de masă în valoare nominală mai mică faţă de acest maxim stabilit de lege, însă este de remarcat faptul că din 2018 şi până în 2020 valoarea lor a fost plafonată la 15 lei.
În ceea ce priveşte tichetele pentru creşe, acestea vor fi majorate cu 10 lei şi valoarea lor va ajunge astfel la 490 de lei. Este o creştere cu 10 pe care am văzut-o începând de anul trecut, cu fiecare semestru. Proiectele de ordin de ministru sunt acum în transparenţă decizională şi îşi vor face efectul în momentul în care vor fi semnate şi apoi publicate în Monitorul Oficial, scrie Observator.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024