După ce luni SC Locativa SA a depus o plângere prealabilă semnată de directorul general Cătălin Flutur împotriva proiectului de desființare a societății inițiat de primarul Cosmin Andrei, marți a fost rândul salariaților unității să aducă un memoriu la secretariatul Consiliului Local prin care solicită aleșilor de la municipiu să respingă proiectul.
Dacă adresa asumată de șeful unității cuprindea în principal argumente economice și juridice pentru care firma nu trebuie dizolvată, cea a angajaților are o puternică amprentă socială și politică.
Astfel, se prezintă succint situația a 14 lucrători cărora pierderea locului de muncă le-ar crea mari probleme. Unii au credite bancare, alții sunt bolnavi, unii au copii la facultate, alții asigură singurul venit al familiei, unii au persoane cu dizabilități în întreținere.
”Decizia, plină de ură, de trimitere pur și simplu în stradă a salariaților în Ajunul Crăciunului nu poate înlocui urările de bine așteptate și credem că nu are nici o legătură cu social-democrația. În ultimii doi ani, înțelegând contextul prin care trece societatea, am acceptat să lucrăm marea majoritate cu salariul minim pe economie, fără să primim vouchere de vacanță și multe alte drepturi salariale. Salariul mediu net al salariaților în anul 2022 a fost de 2.800 lei, foarte aproape de salariul minim pe economie”,
Adresa salariaților SC Locativa SA.
Aceștia precizează că deservesc 1.485 de persoane fizice și 147 de persoane juridice, lucru pe care nu l-ar putea face serviciul de patrimoniu al Primăriei Botoșani.
Dau ca exemple alte imobile preluate de Primăria Botoșani, precum showroom-ul de la Incubatorul de Afaceri și fostul sediu al PDL din Aleea Maxim Gorki, care sunt nefolosite de către municipalitate după ce le-a preluat de la SC Locativa SA și, în opinia lor, ”este o iluzie că Serviciul Patrimoniu poate gestiona în formula actuală de personal activitatea desfășurată de Locativa SA și clar s-ar impune angajări”, ori acestea sunt blocate prin legea 296/2023.
Angajații sunt convinși că desființarea societății ar provoca blocarea activității de administrare a fondului locativ.
Ei cred că proiectul nu reprezintă altceva decât o ”ranchiună politică” și anunță în premieră că directorul general Cătălin Flutur va candida din nou la Primăria Botoșani.
”Încă de la instalarea în funcție a actualului primar Cosmin Ionuț Andrei, în anul 2020, direct sau prin interpuși și-a exprimat intenția de a desființa Locativa, singurul motiv real fiind de natură politică și anume persoana care se afla la conducerea Locativei, adică fostul și viitorul contracandidat la funcția de primar al municipiului Botoșani”.
În memoriu se mai arată și că SC Locativa SA este singura societate a Consiliului Local Botoșani care nu primește subvenție și că un audit comandat de fostul primar Ovidiu Portariuc a evidențiat că unitatea trebuie să ființeze în continuare ca entitate juridică distinctă.
Totodată, se specifică și că este pentru prima dată după revoluție ”când pe masa consilierilor locali este promovat un astfel de proiect de hotărâre”.
În memoriu se repetă că doar într-un an din ultimul deceniu societatea a înregistrat pierderi, însă nu se răspunde altor probleme ridicate, precum faptul că societatea are 5 administratori și 3 directori la 44 de angajați, iar jumătate dintre acești conducători sunt și pensionari.
Adresa este semnată de 33 dintre cei 44 de angajați ai societății. Printre altele, lipsesc semnăturile directorului general Cătălin Flutur și directorului tehnic Florinel Gornea. De asemenea, memoriul nu este asumat nici de cei doi juriști ai societății, Narcis Ștefan și Cezar Nicuță.
În schimb, apar numele unor foști sau actuali membri ai PNL ori PDL, colegi de partid cu Cătălin Flutur: Carmen Bălăucă, fost consilier local, Ion Diaconu, fost consilier județean, Cristina Miron, fosta consilieră a ex-primarului Cătălin Flutur, Carmen Achiței, fost prim-vicepreședinte al organizației județene de femei, ex-președinte al Comisiei Județene de Revizie și Cenzori.
Semnatarii îl acuză pe primarul PSD Cosmin Andrei de ”grav abuz în funcție” și în afara municipalității, au formulat adresa și ”în atenția” DNA Suceava, Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean, președintelui Consiliului Județean și al PSD Botoșani, Prefecturii, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Comisiei de Dialog Social și Avocatului Poporului.
Exact pe 21 decembrie 2010, în al doilea mandat de primar al lui Cătălin Flutur, Adunarea Generală a Acționarilor formată din consilierii locali, au hotărât intrarea în faliment a SC Conterm SA, o societate din termoficare al cărui unic acționar era Consiliul Local Botoșani, unitate care mai avea la acea dată 10 angajați după ce alții până la 30 fuseseră fost trimiși în șomaj sau transferați la alte unități. Spre deosebire de Locativa, societatea avea însă atunci datorii de un milion de lei.
Consiliul Local Botoșani discută astăzi, în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an, un proiect de hotărâre privind declanșarea procedurilor de dizolvare a societății Locativa.
Aceasta a fost înființată în 1998 și de atunci, în afara perioadelor în care a fost primar, funcția de director general a fost ocupată de Cătălin Flutur, înlocuitorul său fiind de fiecare dată Florinel Gornea, actual director tehnic și administrator al companiei.
Candidatura lui Cătălin Flutur la Primăria Botoșani, anunțată de angajații din subordinea sa, ar fi a 6 - a după cele câștigate în 2004, 2008 și 2016 și cele pierdute în 2012 și 2020.
MEMORIUL SALARIAȚILOR DE LA SC LOCATIVA SA
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024