Uvertura Mall prinde formă. Gardul metalic din faţa clădirii a fost
înlăturat, permiţând botoşănenilor să vadă stadiul avansat al
lucrărilor. Pe site-ul oficial, Uvertura.ro, se arată că lucrările de
structură ale centrului comercial au fost finalizate.
Mall-ul din municipiu începe să prindă contur, cel puțin din punct de vedere al exteriorului. Cine trece pe la intersecţia dintre Calea Naţională şi strada Griviţa poate vedea uriaşa construcţie în verde, albastru şi alb. Au mai rămas câteva schele în spatele mall-ului, iar la parter aproape tot spaţiul a fost eliberat, cu excepţia câtorva cadre de geamuri, nişte scânduri şi ţevi.
Conform aceluiaşi site, construcţia unicului mall din Botoşani va fi terminată în toamna acestui an, însă acest lucru este practic imposibil dat fiind stadiul operaţiunilor interioare. Ridicarea mall-ului a fost demarată în 2007 şi trebuia terminată în 2009, însă în perioada 2009-2010 lucrările s-au încetinit din cauza crizei, iar mai apoi au fost reluate într-un ritm alert.
"Construcţia a fost întârziată deoarece la nivelul anului 2008 apetitul marilor retaileri pentru judeţul Botoşani era scăzut, marea majoritate a retailerilor având blocate proiectele noi. Anul acesta am constatat o revigorare a interesului retailerilor pentru extindere", declara vara aceasta
Petronela Avram, responsabil de închirierea centrului comercial Uvertura, pentru
Ziarul Financiar.
Cea mai mare investiţie într-o clădire din Botoşani
Proiectul este realizat de firma Moldova Universal, controlată de omul de afaceri Dănuţ Prisecariu. Datele privind suma investită sunt estimate de presa de specialitate între 15 şi 23 de milioane de euro. Proiectul a fost început în urma unei licitaţii organizate de Primăria Botoşani în 2006.
"Construcţia va fi finalizată în luna octombrie 2011, iar deschiderea oficială este programată pentru trimestrul doi 2012. În prezent suntem în etapa de precontracte (promisiuni de închiriere) cu firme din domenii diferite, precum supermarket sau retailer de electrocasnice", a mai spus
Petronela Avram, pentru publicaţia menţionată.
Iată câteva date despre construcţie:
• clădire nouă, desfăşurată pe şase nivele: subsol, parter şi patru etaje;
• cea mai mare parcare din judeţ: peste 270 locuri;
• cea mai mare suprafaţă de spaţii comerciale centrale de închiriat: 15 000 mp;
• primul food court din oraş;
• unicul club de bowling din oraş;
• cel mai accesibil supermarket din oraş;
• baruri, cafenele, gelaterie, biliard, casino.
Ieşeanul Dănuţ Prisecariu a fost introdus şi anul acesta în topul celor mai bogaţi români realizat de publicaţia Capital. El figurează pe locul 265 cu o avere evaluată la 22,5 milioane de euro.
"Cealaltă mare compania a lui Dănuţ Prisecariu, Moldova Universal, are în portofoliu Uvertura City Mall din Botoşani şi un alt complex de tip mall situat în Iaşi", scrie
Capital. Revista precizează şi că omul de afaceri s-a remarcat prin investiţii masive, de milioane de euro, în companiile sale, "semn că pune accent pe extindere şi dezvoltare".