Intersecţia drumului naţional Botoşani – Săveni cu cel judeţean Costeşti – Roşiori a fost din nou scena unui accident violent. Un Opel a intrat în intersecţie de pe şoseaua fără prioritate şi a fost izbit de un VW Bora.
În urma impactului Volkswagenul s-a rotit şi a ajuns în poziţie inversă faţă de cea pe care se deplasa, în timp ce Opelul a rămas suspendat pe un podeţ. Intersecţia era plină de elemente de caroserie, de la bucăţi de faruri la spoilere, în timp ce în şanţ se putea vedea inclusiv un capac de la o roată. La câţiva metri de locul impactului, pe o pătură erau aşezate o hăinuţă de copil însângerată şi un pansament asemenea. Şi aceasta fiindcă în Opel se aflau, pe lângă şofer, soţia acestuia cu un copil preşcolar plus încă un pasager. Potrivit martorilor, femeia ar fi fost cel mai grav lovită, ea sângerând la cap. Toţi patru au mers la spital, conducătorul auto doar ca să îşi ducă micuţul la Psihiatrie, fiindcă el nu avea nici o rană gravă. Şi în VW se aflau mai mulţi oameni, însă nici unul nu a fost lovit puternic. (S.B.)
VEZI ŞI:
Accident GRAV, două mașini distruse, TREI oameni la spital – FOTOGALERIE
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile