Managerul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie s-a opus ferm în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Județean cu privire la transformare unității pe care o conduce în secție exterioară a Spitalului Județean Mavromati. ”
Noi managerii de spitale ne-am luptat până în ultima clipă și vreau să precizez că nu scaunul de manager m-a motivat să duc această luptă și mulțumesc frumos că mi-ați rezervat postul de șef de secție care l-am obținut prin concurs pe masa de operație în fața unor profesori universitari la București și nu într-o formațiune politică”, a afirmat
Maria Olaru, manager Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Botoșani. Șefa instituției medicale a mai expus și o serie de motive pentru care se opune transformării Maternității în secție a Spitalului Mavromati.
”De ce ne este nouă teamă? Pentru că această experiență am avut-o în urmă cu 20 de ani pe vremea comunismului când a fost timp de trei ani secție a spitalului județean. Nu a funcționat, a fost un dezastru. Ce ne mai sperie? Nu există nici un plan logic, coerent care să ne spună ce va urma mâine. Va fi să ne sinucidem în grup, asta va fi deviza. Vă rog stimați consilieri să vizitați secția Spitalului Județean de Contagioase și vizitați Spitalul de Obstetrică și Ginecologie. Și în urma vizitei dacă considerați că sunteți îndreptățiți să distrugeți o unitate pentru că s-a înființat corul bocitoarelor pentru salvarea spitalului Județean”, a mai afirmat
Maria Olaru.
Facem numai spitale pentru frecții și persoane cu dizabilități
Maria Olaru a criticat de asemenea și poziția colegilor de la Spitalul Județean care, în opinia sa, deși au avut la dispoziție un an de zile pentru a lua măsuri cu privire la încadrarea într-o categorie de clasificare, nu au întreprins nici un demers în acest sens. ”
De un an de zile de când s-au afișat aceste criterii ce au făcut colegii mei de la Spitalul Județean? Noi ne-am așezat la treabă și ne-am îndeplinit toate criteriile în afară de 20% din alte județe. Nu poți să muți județul în alt județ. (…) Nu vreau să fiu secție exterioară a Spitalului Județean. (…)Unde este politica sanitară a județului? Facem numai spitale pentru frecții și persoane cu dizabilități? Ce ne mai sperie pe noi. Nimeni din minister, nimeni din DSP nu a vizitat aceste unități. Creăm un colos, un monstru cu picioare de lut. Suntem singura unitate cu autorizație sanitară definitivă”, a mai declarat
Olaru.
Haideți în Spitalul Județean, îți intră gândacii în urechi, aleargă șobolanii
Maria Olaru a încercat să îi convingă pe consilierii județeni despre ”greșeala” care ar fi putea fi făcută dacă Maternitatea și-ar pierde personalitate juridică, cu atac direct la Spitalul Județean.
”Cum spuneam, se încearcă o transfuzie de sânge proaspăt de la Maternitate și celelalte spitale la un bolnav pe moarte. Vom muri toți. Nu-i nimic. Noi ne-am făcut datoria, responsabilitate vă aparține. Eu voi depune o hârtie semnată de toți doctorii din Maternitate în cazul în care se încalcă prin malpraxis ca urmare a acestei comasări, noi nu vom fi responsabili, că nu noi vom mai gestiona banul, nu noi vom mai cumpăra am baxul meu de medicamente, am farmacie, bolnavul are condiții decente, paturi noi, cearceafuri noi. Haideți în Spitalul Județean, îți intră gândacii în urechi, aleargă șobolanii și pe mine vreți să mă faceți secție a Spitalului Județean?”, a adăugat
Maria Olaru. Afirmații care au stârnit nemulțumire în rândul medicilor din cadrul Spitalului Județean care au protestat la auzul celor declarate de șefa Maternității. ”
Hai d-nă vezi ce vorbești. De ce spuneți așa ceva d-nă?”, i-a replicat
Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Județean. La acest schimb de replici a intervenit președintele CJ, Mihai Țâbuleac care i-a rugat pe medici
”să nu mai discute între ei”.