Managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, Doina Caba, a transmis un mesaj adresat botoșănenilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Redăm integral mesajul acesteia:
Dragi botosaneni,
Sarbatoarea Craciunului este perioada în care lumea începe să forfote de bucurie, entuziasm, este perioada în care lumea e cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă unde cu toții pregătesc mâncarea tradițională, curățenia înainte de sărbători si bineînțeles petrecerile de sărbători, bradul și alte tradiții, bucuria din roșul obrajilor de pe fețele colindătorilor,
Cine poate descrie in cuvinte bucuria si fericirea din ochii familiei care te întâmpină înapoi acasă, fericirea din ochii copiilor care primesc cadouri, sau voioșia cu care colindătorii cântă neîncetat Nașterea Domnului? Sau mirosul îmbietor de cozonac făcut de bunica, ori vinul fiert cu scorțișoară. Da, magia Crăciunului ne cuprinde pe toți de la mic la mare.
Dar Sărbătorile din acest an nu vor fi la fel ca în anii precedenți. Am fost forțați să ne schimbăm viața, e o traumă colectivă, trăim o luna decembrie atipică, fără prea multe vizite, fără călătorii, fără petreceri. Amintirea vremurilor în care călătoream fără restricții sau ne vedeam cu prietenii ne face să ne gândim cu tristețe la sărbătorile care stau să vină.
Dar ne putem bucura de sărbători chiar și în aceste condiții.
Așadar, nu vom omite sărbătorile ci doar vom ajusta comportamentul nostru la situația actuală, gândindu-ne cu mult respect și dragoste la persoanele pe care dorim să le protejăm, in special in perioada sarbatorilor cand dorim sa fim cu familia noastra.
Insa in unele cazuri , a nu avea o mare reuniune de familie este optiunea cea mai sigura , chiar daca nu putem sarbatori impreuna anul acesta , putem gasi mijloace de a sarbatori cand pandemia se va sfarsi.
Oamenii își asumă în mod eronat că sunt cu rude de încredere și apoi renunță la purtarea măștii ori uită de distanțarea fizică. Dacă avem intenția să găzduim o petrecere restrânsă, merită să ne gândim că un astfel de eveniment poate fi o sursă de răspândire a virusului și este indicat să ținem cont de cateva aspecte precum:
• să ne asigurăm că toți cei care vor veni vor respecta același “protocol”,
• să le reamintim că purtarea măștii și practicarea distanțării fizice cât și atenția la persoanele cu care se vor întâlni în această perioadă este foarte importanta.
Respectand aceste recomandari nu vom pune presiune pe sistemul sanitar si vom proteja sănătatea cadrelor medicale: medici și asistenți, dar și a celorlalți angajați din unitățile medicale si ne asigurăm că vom avea resursă umană în sănătate care să trateze și să ofere îngrijire în fața pandemiei de coronavirus.
Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă linişte, căldura şi armonie în suflet si sa fiti sanatosi .
Crăciun fericit şi un An Nou plin de speranta !
Ec.Doina CABA
Manager Spitalul Judetean de Urgenta Mavromati Botosani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024