Aceste tipuri de unități au fost interzise în perimetrul unităților de învățământ mai ales din cauza efectelor negative pe care le pot avea produsele de tip fast-food asupra sănătății. Și asta după ce, mai multe studii au arătat că adolescenții care consumă astfel de alimente mai mult de trei ori pe săptămână prezintă risc crescut de a suferi astmă sever, rinită alergică sau eczemă atopică. Sursa este publicația Le Matin care a prezentat studiul care s-a bazat pe datele obținute de la peste
300.000 de adolescenți din peste 100 de țări.
La Botoșani astfel de unități sunt mai ales pe
Bulevardul Mihai Eminescu, o stradă intens circulată de tineri. Comisarii de la Protecția Consumatorilor au făcut o serie de verificări la fast-food-urile care funcționează în chioșcuri de termopan.
”La fast-food s-a verificat afișarea ingredientelor, condițiile de depozitare și încadrarea în durata valabilității minimale. Nu au fost depistate nereguli”, a declarat
Mirel Rogalschi, comisar șef adjunct CJPC.
În cadrul acestui control au mai fost verificate restaurante sau pensiuni, adică un total de 25 de operatori economici. La 15 dintre aceștia au fost aplicate sancțiuni din care cinci avertismente și 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.000 de lei.
(G.E.)
CITEȘTE:
Alimentele nesănătoase duc la steatoză hepatică, medicii botoșăneni atrag atenția