Liderul judeţean al social-democraţilor a făcut această solicitare din cauza întârzierii prezentării proiectului bugetului de stat pe anul viitor, lucru care trebuia să fie făcut până pe 15 octombrie.
Luni el i-a adresat o interpelare primului ministru în legătură cu motivele pentru care Parlamentul nu a primit nici până la această dată proiectul de buget pentru anul viitor, iar scuza prezentată pentru depăşirea termenului ar fi fost faptul că se aşteaptă doi indicatori macro-economici de la FMI şi CE. Senatorul susţine însă că indicatorii în cauză ar fi deja prezentaţi chiar în S
trategia fiscal – bugetară 2012 – 2014, gândită tocmai de Cabinetul Emil Boc.
“De ce este plătit Guvernul României din banii românilor, dacă se dovedeşte incapabil de conducere, de analiză, de prognoză şi de aplicare a măsurilor economice pe care este obligat să le ia? În aşteptarea răspunsurilor la întrebările formulate, recomand primului ministru să găsească altă scuză pentru întârzierea bugetului şi, eventual, să-şi asume incompetenţa guvernării, prin acea demisie de onoare, dorită de majoritatea românilor”, a afirmat
Gheorghe Marcu. Acesta se întreabă dacă nu ar fi mai nimerit să se ceară bugetul României direct de la CE şi FMI.
(S.B.)