Preşedintele judeţean al social-democraţilor a acuzat vineri liderii de la Botoşani ai actualei puteri că prin tot ceea ce fac sprijină actuala guvernare, care în opinia sa jefuieşte bugetul public.
„Simbolul răului este materializat la Bucureşti prin cei trei: Băsescu, Udrea, Boc, dar rădăcinile răului sunt înfipte adânc şi în municipiul Botoşani prin reprezentanţi. Prin liderul PDL Cătălin Flutur, prefectul Cristian Roman şi ceilalţi acoliţi ai lor, căci altfel nu ar rezista această putere la Bucureşti dacă nu ar fi rădăcinile şi la Botoşani”, a afirmat
Gheorghe Marcu. El a dat de înţeles că o parte a presei botoşănene este aservită formaţiunii de guvernământ.
„O simţiţi, nu v-o exprimaţi, o simţiţi şi dvs. pe propria dvs. piele. Cum trebuie vrând-nevrând parte dintre dvs. să îi proslăviţi sau să îi invitaţi sau să îi menajaţi. Cunoaşteţi foarte bine”, a mai arătat
senatorul. Acesta crede că botoşănenii ar trebui să voteze USL fie doar şi pentru a fi scoase la suprafaţă matrapazlăcurile pe care reprezentanţii puterii le-au făcut în judeţ.
„Vă veţi cruci când – să spunem în varianta cea mai pesimistă – în toamnă vom câştiga alegerile şi primul lucru ce-l vom face, vom face publică caracatiţa de contracte comerciale prin care au fost sifonaţi banii publici, să vadă şi botoşănenii cum au fost jefuiţi banii publici în judeţul şi în municipiul Botoşani. Numai pentru acest motiv ar trebui să voteze cu opoziţia”, a concluzionat
preşedintele PSD Botoşani.
CITEȘTE ȘI:
Prefectul, atacat la finul Rotundu şi acuzat de abuz în serviciu