Şeful social-democraţilor botoşăneni crede că unul din motivele pentru care societatea de termoficare a oraşului a ajuns să mai aibă doar ceva peste 13.500 de clienţi şi datorii care trec de 30 de milioane euro derivă din conducerea politică a unităţii.
„Politizarea excesivă şi numirea numai pe criterii politice a şefilor este o gravă eroare”, a afirmat
Gheorghe Marcu. Actualul director Termica Ion Diaconu şi-a căpătat funcţia doar după ce PD-L, partid din care face parte, a preluat controlul Consiliului Local, entitate sinonimă cu Adunarea Generală a Acţionarilor, care iau cele mai importante decizii în cazul agentului economic.
„Toate aceste lucruri se răsfrîng asupra cetăţenilor”, a mai arătat
senatorul. El i-a cerut şefului săi de cabinet Justinian Bozi să demisioneze din consiliul de administraţie al Termica, fiind posibil ca acest lucru să fie făcut şi de Ştefan Ţarcă, celălalt reprezentant al PSD în CA al societăţii. Senatorul vrea astfel ca social-democraţii să nu fie părtaşi la ceea ce se întîmplă acum la Termica, societate care, printre altele, în bugetul din 2010 şi-a repartizat 100.000 de lei pentru reclamă şi publicitate, 50.000 de lei pentru protocol şi, în plus, şi-a programat să încheie şi acest an pe pierderi.