Liderul jdueţean al social-democrţailor nu neagă participarea unor primari PSD la şedinţe organizate de PDL, însă susţine că aceasta nu înseamnă că respectivii au trecut în rândurile democrat-liberalilor.
După cum vă informam dimineaţă, primarii de Răuseni, Coşula şi Frumuşica ar fi luat parte la întruniri puse la cale de formaţiunea de guvernământ, dar nu şi-au dat demisia din PSD deoarece şi-ar pierde mandatul.
„Nu ştiu dacă au participat la şedinţe, bănuiesc că, dacă dl. deputat a organizat întâlniri în zonă, normal că primarii au participat. Şi eu când organizez întâlniri în colegiu vin primari de la alte partide”, a afirmat
Gheorghe Marcu. Acesta crede că este vorba doar de insinuări ale deputatului Nicoale Rebenciuc, care nu au nici o relevanţă şi care au fost făcute doar pentru că
„numărătoarea inversă de apropie şi d-lui va fi sancţionat de alegători”. Pe de altă parte, senatorul a declarat că patru primari de la PDL vor trece la PSD, însă nu a făcut nominalizări.
(S.B.)