Preşedintele PSD Botoşani pregăteşte o iniţiativă legislativă originală. Acesta vrea ca municipiul Botoşani să fie declarat prin lege capitală a României în locul Bucureştiului. Senatorul promit să iniţieze un astfel de proiect de act normativ dacă Guvernul Emil Boc îşi asumă în Parlament răspunderea pentru legea privind reorganizarea administrativ-teritorială.
„Dacă va veni pe angajarea răspunderii Guvernului în cele două camere, dl. Emil Boc, voi veni şi eu cu o iniţiativă legislativă care în opinia mea exprimă voinţa botoşănenilor. Şi aşa în România acum se poartă că, dacă vii cu lucruri cât mai aberante, se face publicitate. Şi atunci vom veni cu această iniţiativă”, a declarat
Gheorghe Marcu. El a recunoscut că, încă nu a lucrat la un astfel de proiect, dar a promis că îl va depune dacă se îndeplineşte amintita condiţie. „
Să solicităm ca, capitala României să fie la Botoşani şi nu la Bucureşti. Facem axa B – B – B , însemnând Bucureşti – Botoşani – Bruxelles. Şi asa se poartă acum că, dacă vii cu lucruri trăsnite creezi în România subiecte de discuţie”, a mai spus
senatorul social-democrat. Botoşani are în jur de 115.000 locuitori, iar Bucureşti circa 1,94 milioane, fiind capitala României din 1859.