Tânăra din Botoșani participă la o emisiune concurs în care dorește să-și găsească marea iubire.
Show-ul televizat se numește „Casa Iubirii” și este difuzat de postul Kanal D. Se află la prima ediție iar ca participanți sunt șapte băieți și tot atâtea fete care își caută perechea.
Conform paginii web a emisiunii, Maria este una dintre cele mai sexy concurente de la Casa Iubirii și acest lucru se poate vede chiar din fotografiile acesteia.
Tânăra de 22 de ani este șefa unui magazin second-hand din Botoșani și dorește să se îndrăgostească de un bărbat.
Un show impresionant precum “Casa iubirii” beneficiază de o construcţie impresionantă, care se intinde pe 1000 de metri pătraţi. A fost ridicată de la 0 si constituie un adevarat hub de producţie, la cele mai inalte standarde, cu toate facilităţile tehnologiei moderne.
Casa este dotată cu livinguri spatioase, spaţii de relaxare, interacţiune şi entertainment. O piscina interioară încalzită şi două grădini interioare fac parte şi ele din farmecul acestei case atât de primitoare.
Încăperile sunt înconjurate de 360 de grade de tunel neluminat, echipat cu 350 de metri pătraţi de geam dicroic, prin care concurenţii vor fi filmaţi fără ca ei să observe acest lucru. 40 de camere – un mix alcătuit din camera robotice, vizibile concurenţilor, dar şi camere care nu sunt vizibile din platou, vor filma toate întâmplările cotidiene din viaţa celor aflaţi în Casa iubirii.
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024