Preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), Maria Ţiprigan susţine că a avut mai multe propuneri din partea unor membri de sindicat sau a unor lideri din alte confederaţii sindicale pentru a candida la alegerile locale din iunie.
Candidatura ar fi urmat să fie fără susţinerea vreunei formaţiuni politice pentru un
post de consilier local. „
Foarte mulţi colegi, membri de sindicat mi-au propus să candidez ca şi consilier independent la alegerile locale, foarte mulţi şi din alte confederaţii mi-au propus considerând că eu vot obţine voturi triple faţă de alţi candidaţi”, a declarat
Maria Ţiprigan, preşedintele SIP.
Maria Ţiprigan a precizat că a fost chiar vizitată la birou de o delegaţie venită special pentru a o convinge să candideze însă a refuzat din capul locului pe motiv că odată cu pensionarea doreşte să pună capăt activităţii dusă mai bine de două decenii.
„Eu nu am făcut politică, nu voi face politică şi nu îmi trebuie nici o funcţie pentru că am o demnitate, nu am fost nici membru de partid aş vrea să reprezint interesele oamenilor că mă pricep şi am făcut-o timp de 22 de ani, am ţinut la oameni, eu pot să ajut sindicatul în continuare dar am nevoie să mă odihnesc pentru că în 22 de ani nu am avut nici o zi de concediu şi le mulţumesc că au avut încredere în mine, dar nu voi accepta şi nici de gând nu am”, a mai spus
Maria Ţiprigan. Sindicalista va mai rămâne în fruntea organizaţiei sindicale până în luna noiembrie a acestui an când vor fi declanşate alegeri pentru desemnarea unui nou preşedinte.