Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Maria Ţiprigan a afirmat că înfiinţarea clasei 0 continuă să provoace valuri de nemulţumire în rândul părinţilor, cadrelor didactice sau directorilor de şcoli.
Conform calendarului stabilit prin noua lege a educaţiei naţionale înscrierile în
clasa pregătitoare au început de la data de 1 martie a anului în curs, însă reacţiile din partea factorilor implicaţi continuă să apară. „
Această reformă din sistemul educaţional a creat atâta supărare părinţilor, în rândul cadrelor didactice, a conducerilor unităţilor şcolare, în general în învăţământul preuniversitar există şi acum comentarii, fel de fel de păreri, că se face haotic această clasă pregătitoare”, a declarat
Maria Ţiprigan.
Sindicalista a mai afirmat că, principalele neconcordanţe la înfiinţarea clasei 0 fac referire cu precădere la infrastructura unităţilor şcolare care nu deţin spaţii suficiente, motiv pentru care primul an va fi mai mult unul de probă. „
Nu sunt condiţii, poate unele unităţi şcolare au condiţii dar majoritatea nu au spaţii, nu au fost pregătită din vreme condiţiile pentru funcţionarea clasei pregătitoare. Probabil se va funcţiona improvizat în foarte multe situaţii, învăţătorii vor trebui să ţină şi această clasă pregătitoare, nu vor fi îndeplinite practic obiectivele programului de învăţământ pentru clasa pregătitoare şi orice început atrage după sine reticenţă”, a mai spus
liderul sindical.