De serviciile de transport aerian vor beneficia demnitarii, salariaţii şi delegaţii ministerului ori salariaţi ai altor instituţii care însoţesc delegaţii ministerului.
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale organizează licitaţie deschisă pentru servicii de transport aerian internaţional de pasageri, valoarea totală estimată a contractului-cadru ajungând la 2,514 milioane de lei, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Conform anunţului, de serviciile de transport aerian vor beneficia demnitarii, salariaţii şi/sau delegaţii MMJS ori salariaţi ai altor instituţii care însoţesc delegaţii ministerului.
"Serviciile de transport aerian internaţional de pasageri ce se doresc a fi achiziţionate constau succint în prestarea următoarelor activităţi: onorarea tuturor solicitărilor privind transportul aerian internaţional de pasageri prin oferirea de bilete de avion conform solicitărilor din invitaţiile de participare la reofertare, indiferent de destinaţie, clasele de călătorie comandate şi numărul de persoane care efectuează deplasarea, precum şi documentele solicitate în fişa de date a achiziţiei; păstrarea rezervării până în momentul emiterii biletelor; asigurarea serviciului de asistenţă pentru pasageri, destinat rezolvării situaţiilor de urgenţă, precum şi a oricăror alte aspecte legate de zborurile sau destinaţiile respective, disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, furnizat printr-un departament propriu al operatorului economic; asigurarea efectuării deplasărilor prin cele mai rapide şi mai economice mijloace de călătorie raportate la natura şi urgenţa deplasării. Se estimează o valoare minimă a acordului-cadru de 435.840 lei şi o valoare maximă de 2.513.760 lei", se menţionează în anunţ.
Achiziţia implică încheierea unui acord-cadru cu mai mulţi operatori economici. Numărul maxim preconizat de participanţi la acordul-cadru este de cinci, scrie Agerpres.
Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut, iar durata este de 24 de luni. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 august 2019, ora 15:00.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile