Ministrul Muncii și Solidarității Sociale a vorbit despre protestele organizate recent de profesori și de cadrele medicale.
Marius Budăi spune că oamenii au dreptate să protesteze.
”Timp de doi ani de zile au fost dezamăgiți, au avut veniturile înghețate și trebuie să găsim o soluție să deblocăm această situație”
Marius Budăi a vorbit la B1 TV despre protestele profesorilor și medicilor.
„Știți foarte bine, personalul medical este deja la nivelul din 2022. Trebuia ca și dascălii noștri să ajungă la acel nivel. Au fost doi ani de înghețări, de tergiversări, oricum am vrea să le numim, efectul este același, oamenii nu și-au primit banii. În programul de guvernare am spus că avem la dispoziție acele 120 de zile să anunțăm un calendar, pentru că la acel calendar trebuie să lucrăm cu partenerii sociali și în special cu sindicatele, dar și cu patronatele”, a afirmat ministrul.
Ministrul Muncii spune că dorește „un parteneriat onest între angajator, angajat și guvernanți”.
„Trebuie să discutăm, să avem un parteneriat onest între angajator, angajat și guvernanți, astfel încât să găsim soluția cea mai bună, iar majorările care vor fi posibile să se întâmple atunci când este posibil, să nu mai fie tergiversate. Ele trebuie să se întâmple, pentru că oamenii au dreptate – timp de doi ani de zile au fost dezamăgiți, au avut veniturile înghețate și trebuie să găsim o soluție să deblocăm această situație”, a declarat Marius Budăi.
El a explicat că e nevoie de măsuri colaterale pentru crearea de plus valoare.
„Vreau să vă spun că de aceea și în sistemul bugetar am reintrodus voucherele de vacanță. Am încercat să deblocăm, prin prezența PSD la guvernare, anumite aspecte. Acest pachet social, voucherele de vacanță care fac bine și turismului, da, în general industriei ospitalității. Trebuie să creăm măsuri colaterale astfel încât să putem crea plus valoare. Repet, nu există o creștere economică sănătoasă dacă acea creștere nu se regăsește și în buzunarul cetățenilor”, a mai declarat Marius Budăi la B1 TV.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024