Acțiunea de protest a fost anunțată de liderii comunității minoritarilor de la Botoșani.
Este programată să aibă loc luni, 22 mai 2023 în intervalul 12:00 – 14:00 iar solicitarea a fost făcută de Dibu Manix în calitate de președinte al Alianței pentru Unitatea Romilor.
Organizatorii anunță o prezență de peste 400 de romi care vor ieși în stradă, punctul de plecare fiind ghetourile din Parcul Tineretului. Grupul se va deplasa pe strada Grivița către Piața Revoluției, în fața Prefecturii Botoșani.
„Se va staționa o jumătate de oră, după care vor fi pichetate câte 30 de minute sediile partidelor politice PSD și PNL. Vom solicita discuții la nivelul conducerii celor două partide”,
anunță inițiatorii acțiunii
Scopul protestului îl constituie proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie care, spun romii de la Botoșani, afectează în mod flagrant populația aflată în situație de vulnerabilitate.
„Vă asigurăm că adunarea se va desfășura în mod pașnic și civilizat”, mai transmit organizatorii care susțin că au împuternicit mai multe persoane care să răspundă de buna organizare a protestului care să se desfășoare în condiții pașnice și să nu degenereze în acte de violență.
Acțiunea va fi supravegheată de polițiști și jandarmi.
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024