Tânărul marocan, student la Medicină, principalul suspect în cazul dublei crime de la Iaşi, a fost prins în urma emiterii unui mandat de arestare preventivă pentru omor.
Ahmed Sami El Bourkadi, suspectul numărul unu al autorităţilor în cazul dublei crime de la Iaşi, de la finalul săptămânii trecute, a fost prins marţi, 14 decembrie, în Italia.
Prin cooperarea dintre Poliţia Română şi autorităţile din Italia (Poliţia Statală din Italia), a fost localizată persoana bănuită de infracţiunea de omor, din judeţul Iaşi. Cel în cauză a fost localizat şi reţinut, în Roma”,
se arată într-o informare trimisă de către Poliţia Română.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi ceruse luni, 13 decembrie, arestarea în lipsă a lui Ahmed Sami El Bourkadi, scrie Adevărul.
Tânărul este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, secţia franceză, la fel ca Youssef, una dintre victime.
Potrivit ultimelor informaţii, tânărul, suspectat că ar fi implicat în uciderea celor doi studenţi din Iaşi, s-a prezentat la spital la scurt timp după crimă. Avea o plagă tăiată la mâna dreaptă, transmit reprezentanţii unităţii medicale din Iaşi.
(Sursa Foto – Observator)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024